Guvernatorul Cioclea a consultat statul în cazul BEM // RISE

Sergiu Cioclea, noul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), ales azi prin votul a 61 de deputați, a fost anterior implicat în procesul de pregătire a privatizării Băncii de Economii (BEM), arată documentele obținute de RISE.

În 2008, pentru a putea beneficia de susținere financiară din partea Fondului Monetar Intenaţional (FMI), Guvernul Republicii Moldova a decis să scoată la privatizare BEM. Cota de 56,13% deţinută de stat urma să fie vândută unui investitor strategic selectat în cadrul unui concurs internaţional.

Cioclea, reprezenant BNP Paribas Corporate

Anunţul privind lansarea concursului de selectare a unui consultant financiar pe marginea privatizării BEM a fost publicat în martie 2008 în cotidianul britanic Financial Times.

Învingător a fost declarată compania franceză – BNP Paribas Corporate & Investment Banking. Contractul a fost încheiat pe 30 septembrie 2008, semnatarii fiind Igor Grigoriev, director al Agenţiei Proprietăţii Publice (APP) la acea vreme, și proaspătul guvernator BNM, Sergiu Cioclea, director financiar pentru Rusia și statele CSI a BNP Paribas.

Etapele contractului

Contractul semnat de autoritățile Republicii Moldova cu BNP Paribas Corporate & Investment Banking prevedea patru etape de consultanţă.

Prima fază presupunea realizarea, până pe 19 decembrie 2008, a unei analize preliminare a activelor şi obligaţiilor BEM în ultimii doi ani, după care urma evaluarea, la preț de piață, a pachetului de acţiuni deţinut de stat la BEM, dar şi elaborarea unui studiu de Due diligence juridic şi financiar (presupune investigarea și analiza ce se realizează înaintea desfășurării unei investiții – n.r.).

În cadrul următoarei etape, BNP Paribas urma să elaboreze şi să prezinte, până pe 30 aprilie 2009, documentația necesară organizării concursului internațional de vânzare a cotei statului şi un Memorandum de informații în care să fie descris climatul investițional din Moldova.

A treia etapă prevedea organizarea unei campanii de promovare a concursului de privatizare, iar cea de-a patra și ultima etapă – acordarea asistenței la negocierea contractului şi prezentarea unui raport final generalizat privind rezultatele concursului.

Privatizare eșuată

Prima rată de 51 mii de euro a fost achitată abia pe 29 decembrie 2008, la trei luni de la semnarea contractului.

Doi ani mai târziu, FMI a cerut să fie reluată procedura de privatizare a BEM. Respectiv, în august 2011 autoritățile au semnat cu BNP Paribas un acord adiţional la Contractul de consultanţă. Reprezentantul companiei franceze și de această dată a fost Sergiu Cioclea.

Acordul prevedea anumite rectificări ale contractului încheiat în 2008 și reluarea procesului de privatizare a cotei statului la BEM.

Textul integral al investigaţiei RISE poate fi citit AICI.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.