Victoria Nuland, care a vizitat joi o tabăra improvizată şi aglomerată de la Idomeni, la graniţa Greciei cu Macedonia, a cerut 'deschiderea mai multor centre astfel încât oamenii să poată înţelege opţiunile care le sunt oferite' pentru distribuirea lor în UE. 

„Este nevoie de mai mult efort”, a adăugat ea, anunţând că Grecia a adresat Washingtonului cereri directe de ajutor. „Sperăm ca în zilele următoare să putem anunţa un ajutor umanitar de urgenţă”, a spus oficialul american. 

„Este timpul (ca migranţii) să fie mai bine primiţi (...) pe măsură ce lucrăm la punerea în aplicare a acordurilor europene între UE şi Turcia” care vizează un control al fluxului de migranţi, a insistat ea. 

Ea a dat drept model 'ce trebuie urmat' centrul de primire de la Diavata, în apropiere de Salonic, în nordul Greciei. 

Tabăra de la Idomeni, unde se află 12.000 de refugiaţi după închiderea rutei Balcanilor, oferă un contrast izbitor cu acest centru, a criticat ea, dezvăluind că a văzut „în ploaie şi în noroi familii într-o situaţie cu adevărat disperată (...), copii în ploaie şi în frig”.