Trenul "Unirea", cu bilete în limba rusă. Pasagerilor cursei feroviare Chişinău-Iaşi li se eliberează tichete în care informaţiile importante sunt tipărite doar în limba rusă. Ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, NU vede o problemă în acest caz. Asta deşi tot el a semnat, în luna septembrie a anului trecut, un ordin care prevede că documentele eliberate de minister şi instituţiile subordonate acestuia trebuie să fie perfectate în limba română. Pe de altă parte, călătorii se arată indignaţi de această situaţie.

Rubricile de pe biletul de călătorie pentru cursa Chişinău-Iaşi sunt în limbile română şi rusă, dar o parte din informaţie, printre care numele pasagerului, locul acestuia şi ora la care se ajunge la destinaţie, este doar în rusă.

Casierele spun că biletele sunt în limba rusă pentru că sunt eliberate în baza unui sistem comun pentru spaţiul CSI, din care face parte şi Moldova. Șeful gării recunoaşte existenţa problemei.

Ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, susţine însă că biletele în limba rusă NU sunt o problemă, ci "un chiţibuş". Asta în timp ce în septembrie 2015 tot el spunea că trenul Chişinău-Iaşi sau "Unirea", aşa cum l-a denumit chiar demnitarul, este un proiect care se implică în educaţie, cultură şi în procesul de integrare europeană.

Precizăm că, pe 16 septembrie 2015, Iurie Chirinciuc a emis un ordin care prevedea, printre altele, că lucrările de secretariat, actele, dispozițiile și alte documente similare eliberate de Ministerul Transporturilor şi instituţiile subordonate acestuia trebuie să fie perfectate în limba română. Potrivit aceluiaşi ordin, limba rusă sau o altă limbă de circulaţie internațională va putea fi folosită în cazul corespondenței cu entități de peste hotare.