„Am reuşit să majorăm salariile cercetătorilor cu aproximativ 20%; să sporim îndemnizaţiile de la 300 - la 700 pentru doctorii în ştiinţă; grila de distincţii a fost completată cu o nouă medalie - Medalia Nicolae Milescu Spătaru. În aceşti doi ani de activitate am promovat consecvent concursul pentru burse de excelenţă”, a spus Gheorghe Duca în raportul său.

Printre academicienii care şi-au expus părerea asupra raportului a fost şi Valeriu Pasat. Acesta i-a adus mai multe acuzaţii lui Duca. 

„Domnul preşedinte Gheorghe Duca la diferite şedinţe ne tot îndeamnă să aprobăm multe demersuri la adresa guvernării să le semnăm. De ce? Adevărul ştiinţific nu poate avea culoare sau motivaţie politică. Stilul autoritar de administrare şi lipsa transparenţei în actul decizional, irosirea resurselor materiale şi financiare alocate contrar destinaţiei, delapidările de la alocaţiile bugetare din creditele şi granturile externe (...). A fost făcută o analiză financiară superficială astăzi, aşa, pieptănată bine”, a declarat Pasat.

În replică, Gheorghe Duca i-a reproşat lui Valeriu Pasat că vorbeşte de prea mult timp, însă academicianul a continuat.

„(...) docilitatea politică dezgustătoare a preşedintelui Academiei de Ştiinţă a Moldovei, Gheorghe Duca, care tot încearcă să fie îndrăgit, adorat cu orice preţ de către orice guvernare, indiferent de culoarea politică. AŞM, prin definiţie este chemată să sprijine eforturile oricărei guvernări, dar nu să se transforme într-un cerşetor, îngenunchiat, cu mâna întinsă, care are un singur scop - să-şi păstreze scaunul”, a mai spus Pasat.

Şi aici Gheorghe Duca a încercat să termine discursul lui Valeriu Pasat, însă acesta a continuat să vorbească.

„Mult stimata doamnă Maria Duca aşa tainic a fost decorată cu cea mai înaltă distincţie a statului - cu Ordinul Republicii. Pentru care merit ? De ce noi nu cunoaştem?”, s-a interesat academicianul.

„Noi transformăm într-o acţiune politică şi o murdărie Academia”, i-a reproşat Duca.

„Vreau să vă ajut, domnule preşedinte, ca să nu fiţi în activităţi politice”, a răspuns Pasat, iar schimbul de replici a mai durat.

Gheorghe Duca a devenit preşedinte al AŞM în anul 2004, iar în 2014 a obţinut al treilea mandat, care va dura până în anul 2020, chiar dacă participarea sa în concurs a fost contestată de un grup de jurişti şi profesori. Aceştia au făcut trimitere la Codul cu privire la ştiinţă şi inovare care prevede că preşedintele Academiei este ales pentru cel mult două termene consecutive. 

Pe parcursul exercitării funcţiei sale, Academia de Ştiinţe a fost în vizorul mai multor scandaluri. În perioada anilor 2009-2012, Curtea de Conturi a depistat că administraţia instituţiei a admis nereguli de 104 milioane de lei. Totodată, la sfârşitul anului 2013, mai multe proprietăţi, inclusiv cafeneaua „Crizantema”, au fost trecute în gestiunea Universităţii AŞM, condusă de soţia lui Gheorghe Duca. Deşi preşedintele AŞM se plânge că statul acordă puţini bani oamenilor de ştiinţă, în 2014 acesta a obţinut venituri de peste o jumătate de milion de lei. Potrivit declaraţiei de avere, Duca are o locuinţă de 300 de metri pătraţi, estimată de experţii imobiliari la 4,3 milioane de lei, un depozit bancar, un garaj, trei terenuri agricole şi un teren pentru construcţii.