icon

Premierul cere măsuri severe pentru cei responsabili de intoxicarea cu insecticid a elevilor din Rezina

10-03-2016 17:04
951

Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat astăzi instituțiilor abilitate să ia măsuri severe în cazul persoanelor ce se dovedesc a fi responsabile pentru intoxicarea cu insecticid a celor 31 de elevi, de la liceul ”Ion Creangă”, din satul Cuizăuca, raionul Rezina.

 

„Am cerut să fie un demers și către procurori, pentru că, după cum spuneam, nu voi accepta ca o persoană care încalcă foarte grav legea și nu-și îndeplinește atribuțiile sale funcționale să scape doar cu o simplă demisie. Trebuie să răspundă și penal pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pentru încălcarea regulilor și a legii”, a declarat Pavel Filip, în cadrul unui briefing de presă.

 

Premierul a calificat acest caz drept unul grav și a declarat că Guvernul nu va tolera astfel de cazuri. „Am avut o discuție cu ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, la acest subiect, care mi-a raportat că a emis un ordin prin care este demis medicul-sanitar din Rezina” a mai precizat șeful Executivului.

 

În data de 9 martie curent, la Liceul „Ion Creangă” din satul Cuizăuca, raionul Rezina, 31 de copii s-au intoxicat cu insecticide. Un caz similar avut loc pe 4 marie, în aceeași localitate, la același liceu, când s-au intoxicat 14 elevi.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30