13:13:53 23.04.2024
Stiri

Prima ședință de judecată a funcționarilor din cauza cărora R. Moldova a fost condamnată la CEDO: Cine sunt primii vizați

Social 09.03.2016 16:50 Vizualizări2595 Autor: Galina Munteanu


Prima ședință de judecată a funcționarilor din cauza cărora R. Moldova a fost condamnată la CEDO: Cine sunt primii vizați

Mâine, 10 martie, urmează să aibă loc prima ședință de judecată în cazul procurorilor de la Călărași, Igor Chiriac și Ion Teţcu, acționați de Ministerul Justiției în instanță.

Reamintim că, la sfârșitul lunii ianuarie curent, ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, a anunțat „măsuri fără precedent” în R. Moldova prin lansarea în premieră a acţiunilor civile în regres.

Acestea au fost inițiate contra judecătorilor, procurorilor, precum și altor persoane din administrația publică, ale căror acțiuni sau inacțiuni au dus la condamnarea R. Moldova la CEDO.

Persoanele în cauză vor fi acționate în judecată și urmează să compenseze valoarea bănească a prejudiciilor morale, materiale și a costurilor și cheltuielilor suportate de R. Moldova, pentru repararea drepturilor încălcate ale cetățenilor și agenților economici.

Ședința urmează să aibă loc la Judecătoria Călărași.

Precizăm că ministerul a acţionat în judecată deocamdată 37 de persoane cu funcții de răspundere. În lista publicată se regăsesc judecătorii Liuba Pruteanu şi Sergiu Lazari de la Judecătoria sectorului Buiucani, Vitalie Cotorobai de la Judecătoria Hânceşti, Constantin Ghencea, judecător de instrucţie la Judecătoria Cantemir, Tudor Chircu şi Galina Vavrin de la Curtea de Apel Cahul, dar şi Dumitru Chebac, ex-judecător la Curtea de Apel Cahul.

De asemenea, în listă figurează şi Galina Stratulat, Sveatoslav Moldovan, Valeriu Doagă, Tamara Chişca-Doneva, Tatiana Vieru, Nicolae Gordilă – judecători la Curtea Supremă de Justiţie, dar şi Svetlana Novac, Valentin Barbă, Tudor Popovici şi Constantin Gurschi, ex-judecători la Curtea Supremă de Justiţie, dar și alți magistrați și procurori.

Printre funcţionarii publici sunt vizaţi Vlad Coteţ, viceprimar al municipiului Chişinău, şi Anadela Glavan, director al Asociaţiei Medicale Teritoriale „Centru”. În lista ministerului a ajuns și o persoană decedată, Olga Adam.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md