În finala Eurovision România, publicul a fost singurul care a ales reprezentantul pentru scena de la Stockholm, prin televoting.

Votul a putut fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,...06), prin SMS, timp de o oră.

Spectacolul de la Baia Mare a cuprins un omagiu muzical adus Maramureşului, realizat de Paula Seling, alături de Dumitru Fărcaş, Corul bărbătesc din Finteuşul Mare, familia Petreuş, Cornelia şi Lupu Rednic.

După ce şi-au încheiat vineri misiunea în cadrul semifinalei Eurovision, patru dintre cei cinci membri ai juriului - Zoli, împreună cu Zoli Toth Project, Cezar Ouatu, Randi şi Uddi alături de Horia Moculescu - au susţinut recitaluri surprinzătoare duminică seara.

Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2016, la Stockholm, Suedia, în 10, 12 şi 14 mai.

În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă.

România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia.