(VIDEO) Un miliardar iranian, condamnat la moarte pentru „răspândirea corupției pe pământ”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

​Un tribunal iranian i-a condamnat pe omul de afaceri iranian Babak Zanjani şi pe cei doi complici ai săi la moarte pentru delapidare de fonduri într-un dosar foarte urmărit din cauza rolului proeminent pe care l-a avut miliardarul în modul cum guvernul a evitat sancţiunile petroliere internaţionale, informează Reuters.

Instanţa islamică i-a condamnat pe acuzaţi pentru „răspândirea corupţiei pe pământ”, infracţiune ce se pedepseşte cu moartea, şi le-a ordonat acestora să returneze banii deturnaţi, inclusiv cei luaţi ilegal de la Compania Naţională Iraniană a Petrolului, a spus într-o transmisiune televizată purtătorul de cuvânt Gholamhossein Mohseni Ejei.

Condamnaţii au făcut apel la decizia tribunalului.

„Completul de prima instanţa… i-a condamnat pe cei trei acuzaţi la moarte, a spus Ejei în conferinţa de presă săptămânală. Celor trei li s-a aplicat şi o amendă echivalentă cu o pătrime din banii „spălaţi”, a completat acesta.

Zanjani a aranjat, de-a lungul anilor, trecerea a miliarde de dolari din contracte petroliere printr-o reţea de companii ce s-a întins din Turcia până în Malaezia şi Emiratele Arabe Unite. Zanjani a adunat o avere de circa 10 mld. dolari, dar şi datorii comparabile, a spus miliardarul la un moment dat pentru o revista iraniană.

La momentul arestării sale, în decembrie 2013, un oficial a spus că acuzatul„ a primit fonduri de la anumite entităţi… a primit petrol şi alte livrări, dar acum nu a mai returnat fondurile”.

Procurorii l-au acuzat că datorează guvernului peste 2,7 mld. dolari pentru ţiţeiul vândut în numele ministerului petrolului.

Iranul a ieşit după mulţi ani de izolare economică în ianuarie, când marile puteri ale lumii au ridicat sancţiunile aplicate Teheranului în schimbul renunţării la ambiţiile nucleare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...