Precipitaţiile din sud-estul Braziliei au fost insuficiente în această perioadă, iar seceta nu prezintă semne că ar dispărea în curând. Astfel că, Sao Paulo şi Rio de Janeiro, două dintre cele mai populate state ale ţării, se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 80 de ani.

Autorităţile braziliene au anunţat că se aşteaptă ca situaţia să afecteze mai ales industria şi agricultura. Aceştia au făcut apel la populaţie să facă economie de apă şi energie electrică.

Barajele hidroenergetice funcţionează deja la nivelul de avarie. În statul Rio de Janeiro, nivelul apei din principalul rezervor de apă a ajuns la zero, iar în Sao Paulo, rezervele de apă ale oraşului au scăzut la 5 la sută din capacitate. Autorităţile au anunţat că intenţionează să raţionalizeze consumul de apă.