Acest oraş ar putea fi construit în apropiere de frontiera cu Turcia, cu ajutorul comunităţii internaţionale, pe o suprafaţă de 4.500 de kilometri pătraţi, a spus Erdogan. 

"Am discutat cu (preşedintele american Barack) Obama şi am stabilit chiar şi locul unde va fi amplasat, dar proiectul încă nu poate fi realizat", a subliniat şeful statului turc, fără să ofere detalii cu privire la timpul necesar pentru punerea sa în aplicare. "Trebuie luată mai întâi o decizie în acest sens. Este necesar să se manifeste voinţă şi determinare", a mai spus el. 

Turcia, care a primit 2,7 milioane de refugiaţi sirieni, pledează de mai mult timp pentru stabilirea unui coridor umanitar în Siria, protejat de o zonă de interdicţie aeriană. 

Problema este că propunerea Ankarei privind construirea unui oraş pentru refugiaţi în nordul Siriei necesită într-adevăr instituirea unei zone de securitate şi de excludere aeriană în Siria, o temă ce nu întruneşte unanimitate în rândul ţărilor implicate în rezolvarea conflictului sirian, afirmă experţii.