„Nu putem închide oamenii, contravine tratatelor internaţionale. Putem doar să ajutăm la salvarea lor pe mare, să ne ocupăm de ei şi să-i înregistrăm”, a spus Tsipras cerând din nou o 'împărţire justă' a migranţilor între statele Uniunii Europene. 

'Trebuie să înţelegem mentalitatea refugiaţilor. Au fost bombardaţi acasă, şi-au riscat viaţa pentru a ajunge în Grecia, poarta Europei. Dar pentru ei Mecca este undeva mai la nord!', a adăugat premierul grec, făcând aluzie la dorinţa migranţilor de a se stabili în statele dezvoltate ale UE. 

Prin urmare, „pe termen lung nu putem fi o tabără pentru aceste fiinţe umane care nu vor să rămână aici”, mai ales pentru că este 'foarte greu să găseşti de lucru' în Grecia, a explicat Alexis Tsipras. 

La fel cum a procedat de mai multe ori în ultimele săptămâni, premierul grec a criticat din nou restricţiile privind deplasarea migranţilor instituite de statele situate pe ruta balcanică, acuzându-le că „distrug Europa” şi că „nesocotesc regulile” convenite la summiturile europene, cu o zi în urmă cerând şi „sancţiuni” împotriva acestor ţări. 

În schimb, premierul grec a lăudat ţările care dau dovadă de „solidaritate”. Acestea din urmă „sunt chiar ţări cu care am avut mari probleme în timpul crizei financiare”, a mai spus şeful executivului de la Atena, făcând aluzie mai ales la Germania şi la recentele pledoarii ale cancelarului Angela Merkel pentru susţinerea Greciei. 

Anul trecut circa un milion de migranţi au ajuns în Grecia, venind mai ales din Orientul Mijlociu, iar în primele două luni ale acestui an numărul lor a depăşit 100.000. Ei pornesc de pe coasta turcă a Mării Egee folosind de regulă bărci pneumatice şi debarcă în insulele greceşti. De acolo sunt transportaţi organizat de autorităţile greceşti cu feriboturile până în portul Pireu, de unde pleacă mai departe spre vestul Europei pe ruta balcanică, traversând Macedonia, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Austria. 

Prin urmare, mai mulţi oficiali din statele europene au acuzat deschis guvernul de la Atena că nu face nimic pentru a opri sau măcar pentru a controla acest aflux. Grecii „sunt interesaţi doar să transporte refugiaţii cât mai repede posibil” către graniţa cu Macedonia, declara săptămâna trecută ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz. 

Austria şi statele nordice au luat măsuri de limitare a primirii migranţilor, astfel că şi ţările de pe ruta balcanică s-au văzut obligate să adopte restricţii pentru a evita blocarea migranţilor pe teritoriile lor. În prezent sunt lăsaţi să treacă graniţa greco-macedoneană doar migranţii din Siria sau Irak care au acte în regulă. În consecinţă, peste 30.000 de migranţi sunt în prezent blocaţi pe teritoriul Greciei, iar numărul lor creşte de la o zi la alta, astfel că guvernul de la Atena trebuie să amenajeze tot mai multe tabere. 

Comisia Europeană a aprobat miercuri un ajutor umanitar excepţional de 700 de milioane de euro pentru statele cele mai afectate de acest aflux.