Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.03.2016

Compania AirBus Group examinează posibilitatea extinderii pe piața Republicii Moldova

Compania AirBus Group examinează posibilitatea extinderii pe piața Republicii Moldova

Posibilitatea stabilirii unor relații de colaborare dintre autoritățile Republicii Moldova și compania AirBus Group, inclusiv prin implementarea unor proiecte investiționale, au fost discutate astăzi de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmâc, cu vice-președintele companiei franceze pentru Europa de Est, Jacques Garrigue. La întrevedere a participat și ambasadorul Franței în Republica Moldova, Pascal Vagogne.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, vice-președintele AirBus Group a menționat că la moment compania intenționează să realizeze unele proiecte investiționale și de extindere în Republica Moldova, Ucraina și Belarus. Potrivit lui Jacques Garrigue, în cazul țării noastre este vorba despre posibilitatea implementării unor proiecte comune în domeniul transportului aerian, sănătății, situații excepționale, etc.
 
În acest context, ministrul Economiei a menționat că autoritățile naționale sunt cointeresate în atragerea investitorilor străini în toate domeniile economiei naționale, creând toate condițiile pentru activitatea acestora, inclusiv prin intermediul Zonelor Economice Libere și Parcurilor Industriale. Octavian Calmâc a salutat intenția companiei AirBus Group de a se extinde în regiune, exprimându-și convingerea că în viitor este posibilă implementarea unor proiecte comune, în special în domeniul transportului și infrastructurii aeriene, etc.
 
Vicepremierul Octavian Calmâc și ambasadorul Pascal Vagogne au făcut un schimb de opinii și asupra relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Franța, accentuând că acestea pot căpăta valențe noi în rezultatul vizitei ministrului moldovean al economiei la Paris, preconizată pentru finele lunii martie.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus