O hotărâre în acest sens a fost emisă astăzi de Curtea Constituţională.

Magistraţii constituţionali au fost sesizaţi în premieră de un simplu cetăţean. Este vorba de juristul Primăriei Căuşeni care a fost suspendat din funcţie în rezultatul dispoziţiei Primarului, pentru că avea o cauză penală în judecată. Această dispoziţie a Primăriei însă a fost contestată în judecată. 

Curtea a declarat neconstituţional articolul 53 litera c) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. Acesta oferea dreptul angajatorului de a suspenda raporturile de muncă în cazul unui funcţionar până la remiterea cauzei în instanţa de judecată, chiar şi în lipsa unei legături a presupusei fapte penale comise cu funcţia deţinută.

Hotărârea de azi a Curţii se referă nu doar asupra modului de respectare a Constituţiei în cauza acestui cetăţean, ci a anulat o parte din lege, care va avea impact asupra tuturor funcţionarilor publici din ţară - primării, Guvern, Parlament etc.

Guvernul este obligat ca în termen de trei luni să prezinte Parlamentului proiectul de lege cu privire la abrogarea acestei părţi din lege declarate astăzi neconstituţionale.