Belgia participă la această coaliţie cu şase avioane de luptă F-16, alternativ cu cele ale Olandei. Avioanele belgiene, desfăşurate din octombrie 2014 până la sfârşitul lunii iunie 2015 în Irak, urmează să-şi reia misiunea în iulie.

Haga a decis recent să-ţi extindă loviturile în Siria, ca răspuns la solicitarea făcută de Statele Unite partenerilor lor de a depune mai multe eforturi pentru a-şi intensifica lupta împotriva grupărilor jihadiste, începând cu SI.

„Cred că nu ne putem limita efectiv acţiunile în Irak fără să continuăm aceste acţiuni dincolo de graniţa (siriană) atunci când grupurile teroriste trec frontiera. Olandezii au luat deja această decizie, danezii de asemenea, cred că avem aceeaşi logică”, a declarat Didier Reynders, întrebat de radioul privat Bel-RTL.

„Am sprijinit deja operaţiunile portavionului francez Charles-de-Gaulle în Marea Mediterană. Vom dezbate această chestiune în parlament, am văzut că parlamentarii doresc să mergem chiar mai departe, în Libia”, a adăugat şeful diplomaţiei belgiene.

Potrivit agenţiei Belga, ministrul american al apărării Ashton Carter a încurajat guvernul belgian să acţioneze 'şi în Siria', într-o scrisoare trimisă recent omologului său belgian Steven Vandeput.