„Am fost asiguraţi că Republica Moldova îşi menţine angajamentele asumate în faţa Consiliului Europei. Totuşi unii reprezentanţi ai societăţii civile şi-au exprimat îngrijorarea şi şi-au manifestat lipsa de încredere în Parlament, Guvern şi în alte instituţii ale statului. Această părere pare să fie una răspândită. Totodată, se pare că există un sentiment comun că statul este capturat de oligarhi, care ar controla o bună parte dintre instituţiile publice, sistemul judiciar şi cel economic, ceea ce ar putea avea efecte devastatoare pentru democraţia acestei ţări. Recentul scandal bancar, generat de dispariţia unui miliard de dolari, a întărit frustrările şi disperarea populaţiei acestei ţări. O bună parte dintre tineri, mai cu seamă cei care au studii universitare, nu-şi mai văd viitorul în ţară şi preferă să plece peste hotare. Acest lucru poate avea efecte negative pe termen lung”, se spune în declaraţia publicată pe site-ul APCE.

În acelaşi timp, coraportorii APCE s-au arătat nedumeriţi că şedinţele de judecată în cazul fostului premier Vladimir Filat, suspectat că ar avea implicare directă în fraudele din sistemul bancar al Republicii Moldova, se desfăşoară cu uşile închise.

„Având în vedere că acest caz se referă la cea mai importantă fraudă din istoria acestei ţări, sperăm că audierile vor deveni deschise, deoarece cazul este unul de interes public, iar procesul trebuie să fie cât mai transparent posibil”, susţin membrii APCE.

Totodată, coraportorii au salutat eliberarea din închisoare a fostului deputat Grigore Petrenco. Ei şi-au exprimat speranţa că acesta va avea parte de un proces echitabil. Reprezentanţii APCE şi-au exprimat îngrijorarea că protestele din 20 ianuarie, ziua în care a fost învestit Guvernul Filip, au degenerat în violenţe. Ei au cerut să fie desfăşurată o anchetă corectă în acest caz, fără falsificarea probelor, şi au făcut un apel către forţele de ordine.

„Rugăm poliţia să dea dovadă de reţinere în folosirea forţei excesive. Sperăm că autorităţile se vor abţine de la acţiuni care i-ar reduce la tăcere pe cei care critică guvernarea”, spun coraportorii APCE.

Valentina Leskaj şi Ogmundur Jonásson au efectuat o vizită în Republica Moldova la începutul acestei săptămâni. Ei au vrut să se informeze în privinţa evoluţiilor politice de la noi şi, totodată, să examineze condiţiile de detenţie a fostului premier Vladimir Filat şi a ex-deputatului Grigore Petrenco.