Instituţia a sesizat Procuratura după ce a mai constatat, pe lângă cheltuieli de şase ori mai mari decât veniturile, mai multe proprietăţi nedeclarate. Astfel, în urma controlului, CNI a depistat o diferenţă vădită nejustificată. De data aceasta este vorba de o diferenţă în mărime de aproximativ 360 000 lei, cu 86 000 lei mai mare decât în anul precedent.

Aşadar, controlul Comisiei a arătat că angajatul AIPA nu a indicat în declaraţie: venitul în sumă de 120.000 lei, un teren agricol, un apartament în municipiul Chişinău, 6 conturi bancare, contractul de împrumut în sumă de 495.000 lei, 80 de acţiuni la o societate comercială şi trei împrumuturi în sumă totală de 20.000 euro, din care ar fi beneficiat şi de dobândă.

Totodată, primarul a mai uitat să indice în declaraţia pentru anul 2013 alte terenuri procurate în acelaşi an cu o suprafaţă de peste 18 ha, un autoturism şi un cont de depozit.

Gheorghe Todirean, care a venit la putere pe listele PCRM, iar apoi a migrat la PLDM, nu s-a prezentat la şedinţă pentru a-şi expune poziţia. Contactat telefonic, Todirean ne-a spus să revenim mai târziu, însă ulterior nu a mai răspuns la telefon. 

Potrivit Codului Penal, falsul în declaraţii se pedepseşte cu amendă de până la 12 mii de lei sau cu până la un an de închisoare.

Precizăm că nu este pentru prima dată când primarul comunei Trifăuţi a ajuns în vizorul CNI. Anul trecut, membrii Comisiei au descoperit că pe parcursul anului 2012 Todirean şi-a cumpărat 135 de terenuri agricole, deşi veniturile obţinute în acea perioadă nu-i permiteau acest lucru. Atunci, funcţionarul a declarat că a cumpărat pământ din banii câştigaţi din vânzarea animalelor pe care le-a crescut în gospodăria sa. El a învinuit CNI-ul că aplică sancţiuni selectiv, acuzaţii pe care membrii Comisiei le-au respins. 

Deşi în privinţa acestuia nu a fost stabilită o diferenţă vădită dintre venituri şi proprietate, pe lângă omisiunile făcute în declaraţia depusă pentru anul 2013, acesta este suspectat că ar practica o activitate ilicită de întreprinzător, fapt pentru care va fi, de asemenea, sesizat Inspectoratului Fiscal  Principal de Stat.