Curtea Supremă de Justiţie a respins solicitarea de a anula rezultatele concursului pentru funcția de magistrat la CSJ, depusă de judecătoarea Domnica Manole, de la Curtea de Apel Chișinău. Astfel, Mariana Pitic, de la Judecătoria sectorului Centru, urmează să fie înaintată spre votare în plenul Parlamentului. Decizia a fost luată într-un proces care a durat o săptămână, după ce au fost respinse majoritatea demersurilor reclamantei. Inclusiv cele de recuzare a judecătorilor, printre care s-ar număra și un cumătru de-al candidatei favorite. Domnila Manole se declară dezamăgită de atitudinea colegilor săi din sistem.

Decizia a fost luată în lipsa reclamantei Domnica Manole, care nu s-a prezentat din motive de sănătate. În cadrul şedinţei de astăzi, avocaţii judecătoarei au înaintat o serie de demersuri, inclusiv o nouă cerere de recuzare a completului. Deşi aceştia au solicitat amânarea şedinţei pentru a fi arătate instanţei probe suplimentare şi a clarifica mai multe aspecte din dosar, magistrații au respins rând pe rând, fără a delibera, toate demersurile şi a îndeplinit rapid toate etapele procesului.

Mai mult, Domnica Manole afirmă că un magistrat din complet, Ion Druță, ar fi în relaţii apropiate cu Mariana Pitic.

Ion Druţă şi Mariana Pitic au refuzat să comenteze anterior informația cu privire la relația de prietenie sau chiar rudenie pe care ar avea-o ei potrivit Domnicăi Manole. Am încercat să luăm legătura cu magistraţii din complet pentru a se expune pe marginea acuzaţiilor lansate de reclamantă, însă şeful Secretariatului CSJ ne-a comunicat că nu va fi oferit niciun comentariu.

Hotărârea CSJ este irevocabilă, iar potrivit procedurii, candidatura Marianei Pitic de la Judecătoria sectorului Centru urmează să fie supusă votului în Parlament, pentru a fi numită judecător la CSJ.

Amintim că acum o lună CSM a votat pentru promovarea Marianei Pitic în urma unui concurs la care au participat şase persoane. Dintre toţi, Domnica Manole a avut cel mai mare punctaj de evaluare, având o experienţă în domeniu de 25 de ani. CSM a votat pentru candidatura Marianei Pitic chiar dacă în trecut ea a fost recunoscută vinovată de încălcarea normelor de etică prin nedeclararea unui conflict de interese și chiar dacă, în ședința de examinare a candidaturii sale, judecătoarea a încercat să ascundă acest detaliu. Mariana Pitic este un magistrat care se află în sistem de 12 ani, dar care în ultimii trei ani nu şi-a exercitat funcţia întrucât a avut activităţi didactice şi administrative, fiind detaşată la Institutul Naţional al Justiţiei. În declaraţia de avere, judecătoarea a indicat un automobil BMW X5, care ar fi avariat și ar costa zece mii de lei, omiţând însă să menţioneze maşina de lux Porsche, pe care o conduce, dar despre care a refuzat să vorbească.

Alegerea Marianei Pitic a stârnit şi îngrijorarea mai multor ONG-uri, care au semnat un apel în care şi-au exprimat nedumerirea faţă de decizia CSM.