Fiul unui fost ministru al Sănătății a ajuns director la Institutul Mamei și Copilului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Institutul Mamei și Copilului are de astăzi un nou director. Este vorba despre Sergiu Gladun, medic obstetrician-ginecolog la această instituție medicală.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, astăzi a avut loc proba de concurs pentru această funcție, în cursă înregistrându-se patru candidați. Doi însă s-au retras, scrie în comunicatul Ministerului fără să se precizeze despre cine este vorba.

Astfel, comisia de concurs a decis că Sergiu Gladun este cel mai potrivit candidat pentru funcția de director al Institutului Mamei și Copilului. El a obținut 29,29 de puncte față de 19,15 puncte cât a obținut Vasile Tomuz, vicedirector medical la IMC. Ambii candidați au trecut astăzi prin toate etapele de concurs.

În 2014, într-un interviu pentru Sănătate INFO Sergiu Gladun declara că se simte confortabil în funcția pe care o deține, cea de medic obstetrician-ginecolog, dar poate într-o zi va dori să aibă și o funcție administrativă.

„Tata a fost un lider, iar eu am un caracter mai liniştit. El mi-a zis întotdeauna că trebuie să devin mai întâi un bun profesionist şi numai după asta să mă gândesc la alte funcţii. Acum sunt sigur că am învăţat foarte multe. Cine ştie, poate peste ceva timp se vor trezi şi în mine dorinţele legate de liderism. Deocamdată mă simt confortabil aşa. Mai lucrez şi la Catedra de obstetrică şi ginecologie şi foarte des comunic cu medicii din toată ţara. Îi ştiu aproape toţii ginecologii din Republica Moldova. Ne cunoaştem şi ne respectăm reciproc. Pentru mine contează foarte mult atunci când un coleg îşi cere sfatul într-o problemă medicală. Este ca o apreciere”, declara Sergiu Gladun în vara lui 2014.

Până acum Institutul Mamei și Copilului a avut un director interimar, Marin Rotaru. Acesta l-a înlocuit pe fostul director Ștefan Gațcan, care după un scandal cu ministrul Sănătății, a decis să plece din funcție.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...