La final de mandat! Șeful statului l-a decorat pe președintele Curții Constituționale Alexandru Tănase

Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti a semnat un decret privind conferirea Ordinului de Onoare lui Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale.

Distincția i-a fost acordată lui Alexandru Tănase „pentru contribuţie la procesul de renaștere națională, merite în edificarea statului de drept și în înfăptuirea jurisdicţiei constituţionale şi activitate organizatorică prodigioasă”.

Alexandru Tănase a fost ministru al Justiției între 2009-2011, iar din octombrie 2011 este președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.