(FOTO) Flash-mob la Cotroceni, organizat de susținători ai unirii României cu Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În jur de 100 de peroane, din grupul unioniştilor conduşi de George Simion, s-au adunat, miercuri seara, în faţa Palatului Cotroceni, solicitând un pact naţional care să vizeze „reîntregirea naţională”.

Protestul unioniştilor care s-au adunat miercuri seara la Palatul Cotroceni s-a încheiat, o delegaţie a acestora fiind primită la discuţii cu consilierii prezidenţiali. Delegaţia este formată din cinci reprezentanţi ai protestatarilor care au solicitat un pact care să vizeze „reîntregirea naţională”.

nn

„Ne deranjează faptul că nu își respectă promisiunile electorale. Organizația noastră se ocupă de unirea Republicii Moldova cu România, iar în campania electorală Klaus Iohannis a zis că e de datoria Bucureștiului să o propună și de datoria Chișinăului să accepte. Săptămâna trecută, Iohannis s-a contrazis singur și asta nu a făcut decât să fie picătura care să umple paharul nemulțumirilor noastre din 2015 și până acum. (…) Ne așteptăm de la Administrația Prezidențială să observe că suntem dispuși la eforturi și sperăm să se țină de cuvânt, conform celor stabilite pe 21 decembrie, când am avut întâlnire cu ei. Sperăm ca președintele să iubească și neamul românesc, nu doar de Dragobete, ci până la finalul mandatului”, a declarat George Simion, liderul platformei unioniste Acțiunea 2012, care a organizat flash-mob-ul, potrivit Agerpres.

El a mai spus că protestatarii așteaptă ca Iohannis să meargă să discute cu ei pe tema unirii, așa cum a făcut și înainte de alegeri.nvf

Oamenii adunați la Cotroceni au scandat „Unitate”, „Basarabia, pământ românesc” și au afișat pancarte pe care scria „Slugi nedemne ce-i cu voi? Vrem unire nu razboi!”. Ei au adus câte un scaun de acasă, pentru a aminti de faptul că cei 1.000 de basarabeni din Marșul lui Ștefan cel Mare au fost ținuți pe podea la Cotroceni, după ce au parcurs pe jos distanța dintre Chișinău și București pentru a cere Unirea.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...