Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   „A învăța din greșeli” este…

„A învăța din greșeli” este irelevant pentru unii primari

Gheorghe Todirean, primarul satului Trifăuți, raionul Soroca, este verificat deja al doilea an de Comisia Națională de Integritate sub aspectul eventualei încălcări ale regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății. Deși s-ar părea că după aceasta, subiectul controlului ar fi învățat din greșelile comise anterior, situația în acest caz, de fapt, este alta.

Astfel, rezultatele controlului în privința primarului, făcute publice în cadrul ședinței Comisiei de astăzi, arată, ca și anul trecut, o diferență vădită nejustificată. De data aceasta este vorba de o diferență în mărime de aproximativ 360000 de lei, cu 86000 de lei mai mare decât în anul precedent.

Totodată, primarul a mai uitat să indice în declarația pentru anul 2013 alte terenuri procurate în același an cu o suprafață de peste 18 ha, un autoturism și un cont de depozit. Urmare acestor constatări Comisia a dispus:
1.Sesizarea Procuraturii Generale în vederea examinării prin prisma prevederilor art.3521 al Codului penal pe faptul includerii de către Gheorghe Todirean a datelor inexacte şi incomplete în declarația cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2013;
2.Sesizarea Centrului Național Anticorupție în vederea examinării prin prisma prevederilor art. 330² Cod penal pe faptul deținerii de către Gheorghe Todirean a bunurilor valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite;
3.Sesizarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat în vederea stabilirii obligațiunilor fiscale.
Pentru încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății va fi transmis la Procuratura Generală și dosarul specialistului principal al Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA), Eugeniu Cernogal.

Deși în privința acestuia nu a fost stabilită o diferență vădită dintre venituri și proprietate, pe lângă omisiunile făcute în declarația depusă pentru anul 2013, acesta este suspectat că ar practica o activitate ilicită de întreprinzător, fapt pentru care va fi, de asemenea, sesizat Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

Așadar, controlul Comisiei Naționale de Integritate a arătat că angajatul AIPA nu a indicat în declarație: venitul în sumă de 120000 lei, un teren agricol, un apartament în municipiul Chișinău, 6 conturi bancare, contractul de împrumut în sumă de 495000 lei, 80 de acțiuni la o societate comercială și trei împrumuturi în sumă totală de 20000 euro, din care ar fi beneficiat și de dobândă.

De asemenea, Comisia Națională de Integritate a inițiat două controale privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor și prorietății de către Iulia Pancu, vicepreşedinte al Consiliului raional Ungheni și de către Aliona Berdilă, şef de Direcție în cadrul Primăriei municipiului Chişinău și un control privind eventuala încălcare a regimului juridic al conflictului de interese de către Gheorghe Cavcaliuc, șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției.