Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Armata Naţională „scapă” de armamentul…

Armata Naţională „scapă” de armamentul sovietic

Ministerul Apărării al R. Moldova a transmis Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internaţional Mărculeşti” (ÎSAIM) pentru comercializare trei complexe de rachete antiaeriene S-125M1, fără muniţie.

Acestea, fiind produse în anul 1974, au un grad de uzură de 100%, sunt nefuncţionale şi generează doar cheltuieli în plus pentru mentenanţă.

Decizia de a transmite complexele de rachete de tip S125M1, fără muniţie pentru a fi vândute, a fost făcută în baza Hotărârii de Parlament şi a controlului de legalitate efectuat de Procuratura Generală, care a constatat că procedura este efectuată în conformitate cu toate cerinţele legale.

În acest context, respectând legislaţia în vigoare şi publicând anunţul în Monitorul Oficial, ÎSAIM a procedat, în data de 16 februarie, curent, la organizarea unei licitaţii în urma căreia a fost identificat un potenţial cumpărător.

Pentru finalizarea procedurilor de licitaţie, Comisia interdepartamentala asupra exporturilor, reexporturilor, importului şi tranzitului de mărfuri strategice prezidata de Ministerul Economiei urmează să acorde avizul pentru comercializare.

Suma obţinută în urma vânzării complexelor de rachete de tip S125M1 fără muniţie, va fi utilizată pentru consolidarea capacităţilor de apărare.