Nume
Parola
Vizualizări: 1914
Ion Gagim, noul rector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Directorul ADR Nord: „Universitatea trebuie să devină un centru de dezvoltare în deplinul sens al acestui cuvânt”
Bălți, 19 Februarie 2016 — Noul rector al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (USARB), prof. univ., dr. hab. Ion Gagim, a fost învestit în funcție joi, 18 februarie. Ceremonia a avut loc în cadrul unei şedinţe speciale a Senatului Universităţii. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, profesori universitari și studenți.

Supranumit „poet al muzicii” de Academia de Științe a Moldovei, Ion Gagim este doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar, cercetător, filosof, autor de manuale şi monografii de filosofie, psihologie, muzicologie şi educaţie muzicală, figură proeminentă în domenii precum pedagogia muzicii, psihologia muzicii, filosofia muzicii, muzicologia.

Cei care au luat cuvântul în cadrul evenimentului de învestire a profesorului universitar Ion Gagim în funcția de rector al celei mai importante universităţi din nordul R. Moldova au apreciat înalt vasta experiență, precum și calitățile profesionale și omenești ale noului conducător al USARB.

„Universitatea a înregistrat un exercițiu democratic, alegând dintr-un număr de pretendenți rectorul universității bălțene. Pentru cei mai mulți din sală, rectorul Ion Gagim este foarte bine cunoscut, fapt dovedit prin numărul de voturi acordate domniei sale și încredințarea mandatului de conducere a Universității de Stat «Alecu Russo» din Bălți pentru următorii cinci ani”, a spus decanul Facultății de Drept și Științe Sociale a USARB, Igor Cojocaru.

Marin Ciobanu, președintele Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională (CDSI) al USARB, care este și administratorul principal al Zonei Economice Libere „Bălți”, a declarat că felul cum a decurs alegerea rectorului USARB „a demonstrat că ne mișcăm cu dezvoltarea pe verticală”. „Aici, la Universitatea de Stat «Alecu Russo» din Bălți, chiar a fost o competiție, socot eu, foarte sănătoasă. Cred că a câștigat cel mai puternic într-un mod foarte democratic”, a subliniat președintele CDSI, din componența căruia fac parte nouă membri.

La rândul său, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Ion Bodrug, care este și vicepreședintele CDSI al USARB, a menționat că scrutinul de alegere a noului rector a fost „destul de anevoios” din cauza „presiunii exercitate în cadrul universității”. „Totuși universitatea și-a ales rectorul”, a remarcat vicepreședintele CDSI, menționând totodată bunele relații de colaborare dintre ADR Nord și USARB, care au început la sfârșitul anului 2011 prin semnarea unui acord de colaborare. „Universitatea de Stat «Alecu Russo» din Bălți trebuie să devină un centru de dezvoltare în deplinul sens al acestui cuvânt. Sunt convins că rezultatele de viitor vor aduce o valoare adăugată nu numai municipiului Bălți, ci și Regiunii de Dezvoltare Nord”, a mai spus vicepreședintele CDSI.

„Sunt recunoscător și onorat de încrederea pe care mi-ați acordat-o. Mulțumesc tuturor celor care au ales paradigma de dezvoltare în instituție pe care am propus-o. Mulțumesc celor care m-au îndemnat să fac acest pas, care m-au încurajat și m-au susținut pe parcursul acestui atât de dinamic și ornamentat maraton electoral”, a declarat noul rector al USARB, prof. univ., dr. hab. Ion Gagim.

Vineri, 12 februarie, ministrul Educației, Corina Fusu, l-a confirmat pe profesorul universitar Ion Gagim în funcţia de rector al universităţii bălţene. La sfârşitul lunii decembrie 2015, Ion Gagim a fost ales în această funcţie în cadrul celuia de-al doilea scrutin pentru alegerea rectorului, concurând cu prof. univ., dr. hab. Gheorghe Popa, care deținea funcția de rector al USARB din februarie 2010.

Mandatul de rector i-a fost acordat lui Ion Gagim pe un termen de cinci ani.

Cu titulatura iniţială de Institut Învăţătoresc, actuala Universitate de Stat „Alecu Russo” a fost reorganizată din Institut Pedagogic (1953) în Universitate Regională de Stat (1992). Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi este una dintre cele mai apreciate instituţii de învăţământ superior din R. Moldova.

www.adrnord.md