Actualitate

Produse pirotehnice de peste 30 de mii de lei, introduse ilegal din Ucraina, ridicate la Otaci

În unul din cazuri, angajații Regimentului Nord al INP au stopat în apropiere de orașul Edineț, pentru un control de rutină, o camionetă de model „Ford”. În interiorul acesteia, au fost depistate mai multe cutii cu dulciuri, paste făinoase, crupe, pește marinat și diverse condimente, toate fără acte de proveniență.

Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 39 de ani, originar din satul Paladea, raionul Ocnița, a declarat că marfa estimată la peste șapte mii de lei, a fost procurată de la o piață din Ucraina și urma să fie comercializată în piețele din zona de nord a țării.

În alt caz, polițiștii au reținut un cetățean al ucrainean în vârstă de 31 de ani, originar din orașul Mogilev-Podolskiy, care a încercat să introducă în țară produse pirotehnice de proveniență necunoscută. Automobilul de model „Audi” a fost stopat de către inspectori de patrulare în orașul Otaci. În interiorul acestuia, pe bancheta din spate și în portbagaj, au fost depistate mai multe cutii cu focuri de artificii, fără acte de însoțire și certificate de conformitate a acestora. Valoarea produselor a fost estimată la circa 25 000 de lei.

Cazurile sunt cercetate de către Poliția din Edineț și Otaci. Dacă șoferii nu vor dovedi proveniența mărfii, prin prezentarea actelor și facturilor necesare, aceștia riscă o amendă în mărime de 3 000 de lei cu ridicarea mărfurilor.

sursa: realitatea.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *