Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Maxim Masiutin, directorul firmei „Ritlabs”:…

Maxim Masiutin, directorul firmei „Ritlabs”: „Vom demonstra, la CtEDO, fărădelegile procurorilor și judecătorilor moldoveni în dosarul nostru și ni se va face dreptate”

Moldova riscă să mai piardă un dosar la CtEDO

Maxim Masiutin, conducătorul firmei „Ritlabs” SRL, singura companie IT din R. Moldova care exportă produse sub propria marcă comercială în 190 de țări, nu vede altă cale, decât să apeleze la CtEDO, pentru a opri fărădelegile justiției de la noi și pentru a-și face dreptate într-un dosar penal deschis la comandă.

Acum câțiva ani, compania „Ritlabs” a revendicat într-o instanță din SUA legalitatea deținerii mărcilor comerciale și a domeniilor, printre care și ritlabs.com, însușite de un cetățean moldovean care, când avea loc procesul de judecată, se afla în SUA, dar a revenit în R. Moldova imediat cum instanța a constatat ilegalitatea acțiunilor sale, obligându-l să achite prejudiciul cauzat companiei „Ritlabs”. Obținând decizia instanței judecătorești americane, SRL „Ritlabs” intenționa să obțină executarea acesteia în R. Moldova, prin încasarea de la făptaș a valorii prejudiciului adjudecat. În acest proces, însă, s-a ciocnit de dependența justiției de opinia funcționarilor Ministerului Justiției.

Maxim Masiutin oferă explicații asupra cauzei

Legislația autohtonă prevede că hotărârile judiciare străine pot fi recunoscute și executate în R. Moldova în două cazuri: dacă există un acord în acest sens cu statul respectiv, sau în baza principiului reciprocității, aplicabil între cele două state – adică, dacă statele străine recunosc hotărârea noastră, din R. Moldova, atunci noi o recunoaștem pe a lor, ori dacă nu există hotărâri de-ale noastre pe care ei le-au respins, noi recunoaștem hotărârea lor.

Între R. Moldova și SUA nu există un acord privind recunoașterea reciprocă a hotărârilor judiciare, dar sistemul de justiție american este constituit astfel încât nu are asemenea acorduri cu nici un stat din lume, dar admite recunoașterea hotărârilor judiciare străine prin aplicarea principiului reciprocității, dacă partea interesată dovedește în instanță că deciziile judiciare sunt veridice, nu conțin falsuri și dacă, în cadrul examinării cauzei, pârâtul a fost citat legal. Adică, pentru ca cetățenii R. Moldova să execute pe teritoriul SUA o hotărâre judiciară pronunțată la noi, e suficient să se adreseze în instanța din SUA cu o cerere în acest sens, prin intermediul unui avocat.

În R. Moldova, legislația prezumă aplicarea următoarei practici: prezinți hotărârea emisă de o instanță din străinătate în instanța națională, solicitând eliberarea unui titlu executoriu pe care îl  prezinți unui executor judecătoresc. În astfel de cazuri, magistrații din R. Moldova, la fel ca și colegii lor din afară, nu intră în esența cazului și nu examinează, repetat, litigiul în fond, ci îl abilitează pe executorul judecătoresc să execute hotărârea instanței judecătorești din străinătate.

În ordinea stabilită de lege, am procedat și noi, adresându-ne în instanța națională cu o cerere de recunoaștere și de aprobare a executării hotărârii judiciare din SUA. Judecătorul a solicitat opinia Ministerului Justiției, care, la rându-i, a prezentat două referințe: de la ministrul de atunci, Oleg Efrim, și de la viceministrul Vladimir Grosu. În referințe se spunea că Ministerul Justiției nu recunoaște hotărârile instanței americane, pentru că SUA nu respectă principiul reciprocității în raport cu hotărârile instanțelor naționale. În aceeași referință se face referință la returnarea unei hotărâri de judecată moldovenești, expediate anterior în SUA prin poșta diplomatică, dar nu se spune că, returnând acea hotărâre, partea americană a invocat calea eronată de adresare cu asemenea cereri pe cale diplomatică, atunci când e suficient ca cetățeanul interesat să se adreseze direct în instanța din SUA, citând nota diplomatică a Departamentului de Stat al SUA din 03 februarie 1976, care spune că nu se poate face uz de poșta diplomatică pentru recunoașterea hotărârilor judiciare. Nota diplomatica mai spune că hotărârile judecătorești nu pot fi executate prin intermediul Departamentului de Stat, dar returnarea actelor nu înseamnă refuzul de a le aproba, pentru aceasta este necesară adresarea directă către instanța de judecată, cu angajarea unui avocat. Reclamanții moldoveni, probabil au încercat calea diplomatică de recunoaștere a hotărârii, cu scop de a evita cheltuieli pentru serviciile avocaților americani. Dar această intenție de economisire, manifestată de unele persoane și orgoliul lezat al înalților funcționari de la Ministerul Justiției nu constituie dovada neaplicării principiului reciprocității de către SUA ale Americii față de R. Moldova.

Funcționarii de la Chișinău, însă, s-au supărat pe legislația SUA: „Odată ce ați refuzat recunoașterea deciziei noastre, pe care noi dorit s-o recunoaștem la voi gratis, fără angajarea avocaților, atunci nici noi, în semn de „răsplată”, nu vom recunoaște hotărârile voastre”. După acest principiu s-au ghidat cei de la Ministerul nostru.

Concluziile scrise ale specialiștilor SUA nu au fost în măsură să influențeze hotărârea instanței R. Moldova. Judecătorul a menținut hotărârea de respingere a cererii SRL „Ritlabs” că Ministrul Justiției este adevărul în ultima instanță și punct. Chiar dacă nici o opinie nu are forță probatorie prestabilită pentru instanța judecătorească, cel puțin conform Legii.

Am pierdut dosarul la Judecătoria Ciocana, iar Curtea de Apel a retrimis dosarul în aceeași instanță, la reexaminare. L-am pierdut din nou. În ultimă instanță și Curtea de Apel ne-a respins cererea, luând ca bază aceleași afirmații netemeinice ale funcționarilor ministeriali.

După ce am parcurs toate cercurile justiției autohtone și nu am obținut să ni se facă dreptate, în luna august a anului trecut, am depus o cerere la CtEDO.  Recent, am primit o scrisoare de răspuns, prin care am fost informați că dosarul nostru a fost acceptat pentru examinare, cererea nr. 39835/15: Ritlabs S.R.L. c/Moldova. Vom aștepta ca judecătorii de la Strasbourg să o examineze.

Moldova beneficiază de asistență financiară enormă din partea guvernului american pentru perfecționarea sistemului judecătoresc, dar funcționează pe stil vechi: cum a spus ministrul – așa se hotărăște, iar judecătorii, fiindu-i subordonați, nu ies din cuvântul superiorului său, indiferent de prevederile legislației moldovenești, americane, dreptului internațional etc.

Lista fărădelegilor

– Pe parcursul ultimilor luni, procurori și judecători comit fărădelegi în raport cu mine și cu compania pe care o conduc. Istoria pare un serial, uneori chiar viața bate filmul. Procurorul Dumitru Răileanu m-a acuzat pe mine și pe asociatul meu că nu am fi depus la contul întreprinderii pe care am fondat-o în 1998, la înregistrarea ei, câte 1620 lei în fondul social.

În opinia procurorului, dacă nu am depus aceste sume, nu am avea dreptul să primim dividende din activitate. Procurorul a calificat primirea dividendelor drept escrocherie. Totul era să fie bine, în viziunea procurorului, dacă cei 1620 lei ar fi fost achitați în 1998. Opinia procurorului nu s-a schimbat nici atunci când a văzut dovada achitării sumei date – certificate bancare, chitanțe, certificate de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS).

În pofida acestui fapt, procurorii s-au pus cu mult zel pe „cercetări”. La 14 septembrie, de ziua mea de naștere, polițiștii au venit cu percheziții la domiciliul meu și al companionului și la oficiul companiei. Dispozitive hard-disk, destinate stocării informației, au fost extrase din toate computerele, făcându-le inutilizabile. Experților din MAI li s-a dat indicație să caute în hard-diskurile ridicate, informația legată de fondul social, chiar dacă am prezentat în repetate rânduri acte doveditoare. Mai mult, ar fi putut cere dosarul SRL „Ritlabs” de la CÎS. Deși au trecut aproape 6 luni de la ridicarea hard-disk-urilor, experții MAI încă nu a finalizat „expertiza”. În plus, procurorii puteau obține aceste date de la bancă sau pe vreo cale mai simplă. Legea spune că percheziția urmează să fie efectuată doar dacă toate celelalte măsuri de obținere a informațiilor sunt epuizate. Dar, sfidând buchea legii, procurorul Ion Roșca a decis efectuarea perchezițiilor, iar procurorul Dumitru Răileanu – blocarea conturilor, ceea ce demonstrează să asupra noastră se fac presiuni.

Activitatea firmei a fost blocată definitiv în decembrie 2015, când, în urma sechestrării conturilor, am fost puși în imposibilitate de a achita impozitele la stat și salariile angajaților.

Mai mult decât atât: la 29 decembrie, trecut, procurorul Dumitru Răileanu mi-a aplicat interdicția de a părăsi țara. La 30 decembrie, am depus o plângere la Judecătoria Buiucani, prin care solicitam anularea interdicției. În conformitate cu art. 178 (3), Cod de Procedură Penală, durata unor astfel de măsuri preventive nu poate depăși 30 de zile.

Examinarea plângerii a fost transmisă judecătorului Mihail Diaconu, care a stabilit că plângerea va fi examinată pe 8 februarie 2016, adică peste 40 de zile din data depunerii. Și aceasta chiar dacă termenul limită de aplicare a măsurii pe care o contest, conform legislației procesual penale, nu poate depăși 30 de zile. Adică, peste 40 de zile, instanța de judecată urma să decidă asupra legalității interdicției de plecare din țară, în timp ce interdicția propriu-zisă are o durată de doar 30 de zile. Despre ce fel de posibilitate reală de a-mi restabili drepturile și libertățile constituționale mai poate fi vorba în acest caz?! Justiția întârziată din Moldova reprezintă, în realitate, un refuz al justiției. Stabilind un astfel de termen de 40 de zile, judecătorul Mihail Diaconu de fapt m-a privat de dreptul de a ataca măsura de reprimare care durează 30 de zile. Chiar și la 8 februarie 2016, plângerea nu a fost examinată, judecătorul fiind în concediu.

De altfel, judecătorul Mihail Diaconu mi-a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care obligă instanța să respecte termenele rezonabile de examinare a cauzelor, în funcție de caracterul acestora. CtEDO deja a acceptat să examineze o cerere a „Ritlabs”, urmează altele câteva, referitoare la cazurile de violare a drepturilor, descrise mai sus.

La 26 ianuarie, 2016, am trimis la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o sesizare prin care solicităm sancționarea judecătorului Mihail Diaconu pentru încălcarea obligației de a examina cauzele în termen rezonabil – a stabilit data examinării plângerii după ce măsura a expirat. La 1 februarie, pe marginea acestei sesizări, inspectorul-judecător al Inspecției Judiciare, Valentin Verejan, a întocmit un raport prin care a decis de a remite spre examinare Completului de admisibilitate al Colegiului Disciplinar de pe lângă CSM raportul pe marginea controlului sesizării. De altfel, în cazul Kovyazin ș.a. vs Rusia, CtEDO a constatat violarea dreptului la soluționarea plângerilor în termen rezonabil când apelul petiționarului Savelov împotriva unei măsuri preventive a fost examinat în termen de 23 de zile. Consider că, pentru a salva Moldova de pierderi noi la CtEDO, judecătorul Diaconu urmează a fi demis.

Totodată, am depus o cerere către Procurorul General, în care ne-am plâns pe judecătorul Ghenadie Pavliuc, de la Judecătoria Buiucani, cerând ca acesta să fie sancționat penal pentru emiterea cu bună-știință a unei încheieri vădit ilegale prin care conturile firmei noastre au fost blocate, în pofida faptului că întreprinderea nu are nici un statut procedural pe acest dosar. Este vorba despre art. 307, Cod Penal, care prevede că emiterea de către judecător cu bună-știință a unei hotărâri, sentințe, decizii sau încheieri contrare legii se pedepsește cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

În cerere, am menționat că procurorul Răileanu și judecătorul Pavliuc au știut din start că deciziile lor sunt ilegale. În primul rând, conform legii, e inadmisibilă sechestrarea bunurilor  persoanei juridice care nu este parte în vreun proces penal. În al doilea rând, legea califică drept inadmisibilă aplicarea sechestrului pe bunurile instituțiilor, cu excepția cazurilor expres în care acestea pot fi separate din patrimoniul colectiv fără a prejudicia activitatea economică.

Blocarea conturilor deja a fost declarată ilegală de Curtea de Apel Chișinău. Așteptăm decizia pe marginea plângerii depuse Procurorului General.