Să o spun din capul locului: Lech Walesa a fost un autentic lider al rezistenței civice din Polonia comunizată, a jucat un rol decisiv, alături de Anna Walentinowicz și alti militanți, în grevele care au dus la geneza, în august 1980, a sindicatului liber si autoguvernat „Solidaritatea” (Solidarnosc). Documentele descoperite de Institutul Național al Memoriei par să indice doua lucruri: unul știut și recunoscut de fostul președinte al Poloniei, anume faptul că în 1970 a semnat un angajament de informator al poliției secrete cu numele de cod „Bolek”. Până aici, nimic spectaculos și menit să schimbe perspectiva biografică și etică asupra lui Walesa.
Al doilea însă, menționat de Lukasz Kaminski, directorul IPN, este inedit si poate zdruncina, dacă este confirmat de istorici, un mit politic extrem de solid, pâna acum, anume acela al proletarului disident, „omul de fier” devenit om politic de anvergură globală și model moral.
Dacă Walesa a fost informator plătit al Securității intre 1970 si 1976 și dacă a oferit rapoarte recompensate financiar de către cei care tineau legătura cu el (handlers), înseamnă că el a mințit in mod scandalos vreme de decenii. Inseamnă că și-a mințit colegii din succesivele comitete de grevă, că, în august 1980, cand guvernul comunist a fost forțat de marile greve să recunoască existența legală a Solidarității și Walesa a fost proiectat peste noapte ca lider al societății civile poloneze, el i-a mințit pe intelectualii ajunși la Gdansk pentru a-l sfătui în negocierile cu autoritățile guvernamentale. Si-a mințit propria familie...
De ca a ținut generalul Kiszczak (1925-2015) aceste 279 de pagini care, dacă sunt autentice, vor distruge legenda Walesa, ascunse vreme de decenii? Câteva pagini pot fi fabricate, dar îmi vine greu să cred că poliția secretă a confecționat sute de pagini cu informații semnate cu nume de cod și chitanțe pentru sumele menite să răsplăteasca delațiunile.
Evident, este ceasul istoricilor. Ei trebuie să verifice cu maxima scrupulozitate aceste documente și să prevină orice alunecare înspre condamnări publice isterizate. Doi, este vorba de un om tânăr la acel ceas. Rămâne de văzut dacă acea colaborare a afectat în vreun fel comportamentul politic al militantului anti-totalitar de dupa 1980. Trei, rămâne de lămurit de ce a tăinuit Kiszczak (și nu doar el) acest subiect exploziv? A existat vreun șantaj?
In concluzie, oricum am privi lucrurile, observăm cum comunismul a lăsat în urmă atâtea răni deschise, cum a făcut din distrugerea demnității umane principalul, demonicul său scop. Pentru că pactul cu Securitatea a fost, indiferent de motivații și circumstanțe, unul cu Diavolul.
