Riscul declanşării unui conflict armat între Rusia şi Turcia de-a lungul graniţei siriene devine tot mai mare, pe măsură ce armatele celor două state continuă să-şi decimeze una alteia aliaţii.
Turcia efectuează deja de cinci zile la rând bombardamente asupra poziţiilor deţinute de kurzii sirieni, susţinuţi de Rusia, în vreme ce raidurile aeriene coordonate de Moscova nu fac oricum distincţia între Statul Islamic şi rebelii sprijiniţi de guvernul turc, aceştia din urmă fiind atacaţi cu predilecţie, informează agenţia Bloomberg.
Război întreţinut
Războiul civil care macină Siria de aproape 5 ani s-a transformat treptat într-un conflict de tip proxy întreţinut de puterile globale şi regionale implicate în susţinerea diferitelor tabere combatante.
Cele mai mari tensiuni înregistrate în acest moment par să existe între Rusia şi Turcia, după ce aviaţia turcă a doborât în noiembrie 2015 un avion militar rusesc la graniţa cu Siria.
Mai nou, Ankara riscă să stârnească alte animozităţi prin ofensiva dusă împotriva rebelilor kurzi de pe teritoriul sirian.
Luptătorii kurzi din Siria reprezintă o adevărată ciudăţenie în talmeş-balmeşul de interese ale forţelor internaţionale implicate în conflictul sirian, aceştia având atât susţinerea SUA, pentru opoziţia fermă manifestată în faţă grupării teroriste ISIL, cât şi pe cea a Rusiei, fiind o piesă în planurile menţinerii la putere a regimului Assad.
În acelaşi timp, trupele lui Assad şi avioanele lui Putin asediază de câteva săptămâni, cu ajutorul kurzilor, oraşul Alep, principala redută a rebelilor susţinuţi de Ankara.
„Atât Rusia, cât şi Turcia caută să dobândească o poziţie care să le asigure un avantaj strategic. Există riscul izbucnirii unui conflict ruso-turc, în care să fie atrasă şi NATO”, consideră Tim Ash, coordinator pentru pieţe emergente al băncii Nomura din Londra.
Bătaie generală
Ironia este că bombardamentele declanşate de turci împotriva kurzilor din Siria riscă să înfurie nu doar Moscova, ci şi Washingtonul.
În vreme ce Ankara susţine că gruparea kurdă YPG are legături cu separatiştii PKK din Turcia, Casă Albă vede în ei un aliat preţios împotriva Statului Islamic.
Cu doar două săptămâni înainte că Turcia să înceapă bombardmentele asupra poziţiilor YPG, ataşatul special al preşedintelui Obama pentru Colitia împotriva Statului Islamic, Brett McGurk, a vizitat taberele kurzilor pentru a-i felicita.
Turcia insistă să declare că barajul de artilerie întreţinut împotriva taberelor de kurzi vine ca o măsură de pedeapsa după ce anterior au fost înregistrate schimburi de focuri care ar fi atins ţinte de pe teritoriul turcesc.
Cu toate acestea, majoritatea analiştilor consideră că o intervenţie militară la sol a Ankarei este improbabilă, trupele turceşti riscând să fie expuse raidurilor aeriene ale aviaţiei din Rusia, dar riscul unei ciocniri accidentale este în continuare ridicat.
Pericole pentru Ankara
Grijile liderilor turci faţă de situaţia din Siria sunt diverse: de la efectele economice ale conflictului şi până la securitatea regiunii.
Din punct de vedere al impactului pe care tensiunile politice din Orientul Mijlociu l-au avut asupra economiei din Turcia, Ankara se poate plânge că a pierdut deja doi aliaţi, Egiptul şi Irakul, iar criza refugiaţilor şi valul de atentate apărut în interiorul graniţelor par să-şi spună şi ele cuvântul din perspectiva creşterii economice.
În plus, gruparea kurzilor din Siria ameninţă să taie căile de aprovizionare ale rebelilor din Alep, ceea ce ar uşura efortul forţele guvernului Assad să recucerească oraşul şi să îşi consolideze poziţia.
Pe termen lung, posibilitatea apariţiei unei regiuni autonome a kurzilor lângă graniţa cu Turcia este în măsură să alimenteze tensiunile existente deja între Ankara şi minoritatea kurdă din ţară.
Preşedintele Erdogan susţine chiar că raidurile aeriene ale aviaţiei ruse în Siria au permis minorităţii kurde să alunge din teritoriile de la graniţa etnicii arabi şi turci, lucru evidenţiat şi de dimensiunile crizei refugiaţilor.
Demonstraţii de forţă
În acest moment, Turcia şi Arabia Saudită, aliaţi ai Statelor Unite, caută susţinerea Washingtonului pentru a demara o intervenţie militară la sol în Siria cu scopul de a pune capăt războiului.
Ambele ţări refuză însă să se lanseze în acţiuni unilaterale sau comune de acest gen fără un acord clar exprimat de americani.
Ori, în acest moment, Washingtonul pare să îmbrăţişeze mai mult varianta diplomatică de tratare a crizei decât pe cea a armelor.
După ultimele convorbiri purtate cu premierul Ahmet Davutoglu, vicepreşedintele Joe Biden s-a angajat să descurajeze forţele kurde să ocupe alte teritorii în apropierea graniţei cu Turcia, dar a solicitat ca bombardamentele comandate de Ankara să ia sfârşit.
Focul de artilerie deschis împotriva poziţiilor ocupate de kurzi a stârnit îngrijorare şi în rândul membrilor Consiliului de Securitate al ONU, iar Rusia a găsit şi o bună oportunitate de a face o demonstraţie de forţă în faţă Ankarei printr-o serie de exerciţii militare derulate în Marea Neagră.
„Acestea sunt un semnal pentru Turcia, nu o măsură provocatoare. Avem forţă necesară să îl punem la locul lui pe Erdogan, dacă Turcia ne forţează să acţionăm militar”, a explicat Igor Korotcenko, directorul Centrului de Analiză pentru Comerţ cu Arme din Moscova.
Chestiunea unei ciocniri între marile puteri implicate în conflictul din Siria poate fi exagerată, dar rămâne un „risc real”, după cum spune Michael Gunter, un profesor de ştiinţe politice la Universitatea Tehnică din Tennesssee.
„Dacă Turcia va continuă să contracareze acţiunile kurzilor şi ale Rusiei, lucrurile ar putea escalada într-o confruntare mult mai mare, pe care nicio persoană în toate minţile nu şi-ar dori-o”, spune profesorul Gunter.