„Şi-au asumat aşa-numita răspundere fără a o supune unei discuţii publice, fără a consulta patronatele şi sindicatele, fără a permite ca organul legislativ suprem, Parlamentul, să discute şi să aprobe această lege conform procedurii legislative obligatorii. Articolul 131 din Constituţia R. Moldova fixează expres modul de adoptare a Legii bugetului. Aceasta este o prerogativă exclusivă a Parlamentului. Guvernul şi-a depăşit atribuţiile sale de serviciu, uzurpând puterea în stat. Puterea poporului a fost substituită de către cea executivă”, se arată într-o declaraţie a Platformei Civice Demnitate şi Adevăr.

În opinia jurnalistului şi membrului Platformei DA, Vasile Năstase, acest fapt demonstrează că avem un stat captiv, cu instituţii nefuncţionale, un Parlament care stă la cheremul unor oligarhi. „Imaginaţi-vă că acest Guvern nu s-a consultat cu patronatele, cu sindicatele. Este o chestie de o gravitate enormă”, a subliniat Năstase.

Membrii Platformei au accentuat că prin acest buget guvernanţii ascund nişte taxe enorme. „De exemplu se majorează cu 50 la sută taxa pentru drumuri. Furtul de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank va fi acoperită de cetăţeni. Vor fi impozitate transferurile cetăţenilor care muncesc peste hotare. Vom ajunge să plătim şi pentru aerul pe care-l respirăm”, a menţionat Vasile Năstase.

„Ascund acest proiect de lege pentru a putea să fure, să privatizeze, apoi să zboare cu avioanele lor”, a intervenit fostul vicepremier, Valentin Dolganiuc.

În context, membrul Platformei Civice Vasile Zgardan a atenţionat că acesta nu-i ultimul act de disperare. „Ar putea să crească taxele pentru energia electrică, pentru gaz, iar ramurile economiei vor fi trase la pământ. Povara asupra preţurilor va fi enormă. Nu ştiu cum vom putea controla inflaţia”, a completat Zgardan.  

Astfel, Platforma Civică Demnitate şi Adevăr cere să fie iniţiată o moţiune de cenzură, care să fie votată de către toate partidele parlamentare, să se iniţieze un dosar penal şi să fie traşi la răspundere toţi cei care au votat hotărârea de Guvern privind asumarea răspunderii pentru Legea bugetului şi să fie dezbătut public acest proiect legislativ, astfel încât prevederile acestuia să fie în beneficiul populaţiei şi nu al clasei politice. Totodată, Platforma „DA” atenţionează guvernarea că va organiza proteste în masă pentru a opri derapajele antidemocratice.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.