Oficialul a declarat că situaţia din Republica Moldova este din rău spre mai rău, iar politicienilor li se va cere să accelereze implementarea reformelor pentru a nu admite risipirea banilor proveniţi din buzunarele contribuabililor europeni. Interviul a fost citit pe Jurnal.md de aproape 50.000 de ori.

O altă ştire cu multe accesări este despre problemele depistate la una dintre cele trei bănci aflate acum sub supraveghere specială - Moldova Agroindbank, Moldindconbank şi Victoriabank. Este vorba despre un raport prezentat de viceguvernatorul Băncii Naţionale, Ion Sturzu, care a declarat că „îngrijorările partenerilor străini s-au adeverit”. Ştirea a fost accesată de peste 31 de mii de ori.

Ştirea că sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor, care a costat milioane donate de SUA, este fraudat face şi ea parte din topul celor mai accesate, acumulând peste 24.600 de vizualizări. În ştire se face trimitere la un raport al Centrului Naţional Anticorupţie, care a scos la iveală mai multe metode prin care programul a fost manipulat intenţionat în ultimii ani.

Printre cele mai accesate, cu peste 21 de mii de vizualizări, este şi ştirea că oligarhul Vladimir Plahotniuc şi-a mai cumpărat două posturi de televiziune, CTC Moldova şi Super TV, pe lângă cele patru posturi TV pe care le deţine - Publika TV, Prime TV, Canal 2 şi Canal 3. 

Ştirea privind înaintarea lui Mihai Poalelungi la şefia Curţii Supreme de Justiţie pe fundalul unui protest şi a nemulţumirii întregii societăţi, a fost citită de peste 20 de mii de ori. Numirea a stârnit un protest la care au participat reprezentanţi ai societăţii civile şi ai unor partide extraparlamentare, care au scandat „Ruşine!” şi au încercat să împiedice promovarea judecătorului despre care spun că i-ar fi loial oligarhului Vladimir Plahotniuc. „Concurs cu un singur candidat şi acela din sistem? Aşa ar trebui să arate reforma sectorului judiciar?”, a comentat şi ambasadorul SUA la Chişinău.

În topul celor mai citite ştiri a ajuns şi cea despre un nou atac la adresa Jurnal TV din partea liderului PL, Mihai Ghimpu, care a declarat că postul de televiziune trebuie să fie închis. „Ghimpu atacă Jurnal TV la comanda lui Plahotniuc, şeful său direct; Declaraţiile trebuie luate în serios, întrucât oligarhul a încercat anterior să închidă acest post”, au comentat experţii media, ştirea fiind citită de peste 15.000 de ori.

Topul se încheie cu o declaraţie a Ambasadei SUA privind manipulările din justiţia moldovenească, în contextul fraudării sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor. „Încurajăm societatea civilă să ceară în continuare socoteală guvernării. Până când autorităţile nu vor demonstra o voinţă politică puternică şi consistentă, actorii corupţi vor găsi mereu căi de a eluda ilegal programul de distribuire aleatorie”, a declarat Ambasada SUA, ştirea acumulând peste 14 mii de vizualizări.