AvtoVAZ cere ajutorul acţionarilor după pierderi record în 2015

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

AvtoVAZ, cel mai mare constructor auto din Rusia, a cerut vineri ajutorul acţionarilor, printre care se numără şi grupul francez Renault, după ce în 2015 pierderile sale s-au triplat până la o cifră record de 930 milioane de dolari, informează Bloomberg.

„Vom face tot ceea ce este necesar pentru a susţine AvtoVAZ şi a-i permite să concureze atunci când piaţa îşi va reveni. Am luat decizia de a ne pregăti pentru revenirea pieţei ruseşti pentru că credem în potenţialul său”, a răspuns directorul general de la Renault, Carlos Ghosn, fără a oferi alte detalii cu privire la valoare recapitalizării sau momentul în care se va derula.

Vânzările de automobile pe piaţa din Rusia s-au prăbuşit cu 36% anul trecut pe fondul intrării în recesiune a economiei ruseşti din cauza sancţiunilor internaţionale şi a scăderii preţului petrolului. În aceste condiţii, pierderile AvtoVAZ , producătorul autoturismelor marca Lada, s-au triplat de la 25 miliarde ruble în 2014 până la 73,85 miliarde ruble (930 milioane de dolari) anul trecut. Cifra de afaceri a AvtoVAZ a scăzut şi ea cu 8% până la 176,5 miliarde ruble, o sumă mai mică decât costurile sale operaţionale, scrie Agerpres.

În consecinţă, începând cu data de 15 februarie toţi angajaţii AvtoVAZ, inclusiv conducerea, vor avea un program de lucru săptămânal de patru zile, în cadrul unui plan anticriză, care include de asemenea reduceri de costuri şi vânzări de active secundare, destinat îmbunătăţirii rezultatelor financiare, a informat constructorul rus. „Fără sprijinul acţionarilor pentru a facilita refinanţarea datoriei grupului şi a obţine noi credite, situaţii financiară şi de piaţă creează o incertitudine care pune sub semnul îndoielii capacitatea de funcţionare a grupului”, a avertizat AvtoVAZ.

Renault deţine o participaţie de 50% la compania holding care controlează AvtoVAZ, în timp ce partenerul nipon Nissan Motor Co. deţine un pachet de 17,13% iar corporaţia rusă de stat Rostec are un pachet de 32,87%. Împreună, Renault, Nisan şi AvtoVAZ au fost responsabili pentru aproximativ o treime din cele 1,6 milioane de autoturisme noi vândute anul trecut în Rusia însă cu toate acestea vânzările lor combinate au scăzut cu 32% în ritm anual.

Vineri Renault a raportat un profit net pentru 2015 de 2,96 miliarde de euro, în creştere cu 48,1% în ritm anual, precum şi îndeplinirea cu doi ani mai devreme a obiectivului privind realizarea unei marje operaţionale de 5%. În schimb, Renault a precizat că pierderile înregistrate anul trecut de AvtoVAZ i-au amputat profitul net cu 620 milioane de euro astfel că Renault a decis să deprecieze valoarea investiţiei sale la AvtoVAZ cu 225 milioane de euro până la 91 milioane de euro. „Grupul Renault poartă discuţii cu ceilalţi acţionari de la AvtoVAZ în vederea unei viitoare recapitalizări, care ar putea duce la o consolidare a acestei companii de către Renault”, a precizat constructorul francez.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...