Ce spun SUA despre „complotul” anunţat de Dodon privind unirea Moldovei cu România

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ambasada Statelor Unite la Chişinău a respins acuzaţiile liderului PSRM, Igor Dodon, care a denunţat un presupus complot al Washingtonului care ar urma să aibă drept rezultat unirea Republicii Moldova cu România.

„Afirmaţiile făcute de Igor Dodon sunt complet false”, a transmis Ambasada Statelor Unite într-un email adresat postului Radio Free Europe / Radio Liberty.

„Republica Moldova este un stat suveran şi Statele Unite susţin în totalitate independenţa şi suveranitatea acestei ţări”, a subliniat Ambasada americană din Chişinău.

Reprezentanţa diplomatică americană a reacţionat astfel la acuzaţii formulate de Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor (PSRM). Washingtonul şi Bucureştiul se află în spatele crizei politice de la Chişinău, a acuzat recent Igor Dodon, atribuind Statelor Unite organizarea unui presupus complot care ar urma să aibă drept rezultat unirea Republicii Moldova cu România în 2018, potrivit Mediafax.

„Acum, americanii au un alt plan, mai înspăimântător, numit «Unirea 2018», unificarea Republicii Moldova cu România pentru a marca un secol de la Marea Unire din 1918”,
a spus Dodon.

„Autorităţile moldovene au primit un cec în alb din partea Occidentului pentru utilizarea forţei” împotriva protestatarilor din Republica Moldova, susţine liderul Partidului Socialist.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...