Consilier al lui Cioloș: Vrem o Moldovă care să fie democratică și reformată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cristian Ghinea, consilier de stat pe afaceri europene la Cancelaria premierului român Dacian Cioloș, a declarat marți că România dorește o Moldovă care să fie democratică și reformată și acesta este motivul elaborării condițiilor transferării primei tranșe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro.

„Am venit aici în primul rând să ascult și ăsta este unul dintre mesajele scrisorii pe care primul-ministru a trimis-o premierului Filip, anume dialogul cu societatea civilă legitimă și democratică — una dintre condițiile pe care le-am pus acolo. Primul mesaj ar fi că ne bazăm pe dumneavoastră, pe societatea civilă de la Chișinău, inclusiv să urmăriți condițiile pe care România le-a pus în scrisoarea premierului Cioloș”, a spus Ghinea, cu ocazia lansării Raportului anual al Expert Forum.

El a precizat că aceste condiții au fost elaborate în urma consultării cu Comisia Europeană.

„Chiar dacă România va da această tranșă din împrumut, nu va fi destul decât pe termen scurt și atunci va fi nevoie de asistență europeană și Comisia Europeană vă pot asigura că va veni cam cu aceleași condiții”, a arătat Cristian Ghinea, citat de Agerpres.

El a menționat că Guvernul de la Chișinău a reacționat „bine”, când a trimis, imediat, în Parlament, pachetul de legi privitor la integritate și declarații de averi. Potrivit acestuia, împrumutul acordat de țara noastră „nu este numai pentru Guvernul Filip”, ci este pentru R. Moldova ca atare, iar România dorește să vadă semnale pozitive din partea majorității parlamentare de la Chișinău.

„În ceea ce privește energia, nu poate România să construiască infrastructură energetică în Moldova dacă Moldova nu vrea. Transelectrica, de pildă, tot tatonează terenul Moldelectrica de ani de zile pentru a investi acolo, în schimbul a ceva, dar nu există feedback-ul potrivit la această tatonare”, a mai declarat Ghinea.

El a subliniat că nu se pot face de la București proiecte de infrastructură energetică în altă țară.

„În ce privește energia electrică, discuția se complică geopolitic până la urmă, pentru că e foarte greu, tehnic vorbind, ca Moldova să fie desprinsă din sistemul de transmisie vechi, sovietic, la cel european, singură, fără Ucraina. Moldova este un fel de prelungire a Ucrainei în ceea ce privește liniile electrice și atunci trebuie să bagi la pachet trecerea la sistemul european de transport împreună cu Ucraina și asta e ce ni s-a spus. Trebuie măcar să vedem o decizie în acest sens la Chișinău, anume ‘gata, rupem pisica, ne propunem ca în ‘n’ ani să facem această trecere’, pe care România a făcut-o, atenție, a durat 10 ani ca să trecem la sistemul european de transport. Nu este simplu, dar trebuie măcar să vedem deschidere din partea companiilor de stat din Moldova pentru a colabora cu companii tot de stat din România și de a avea un plan clar de a face această trecere”, a arătat Ghinea.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...