Cei mai mulţi bani, adică peste 55 de milioane de lei, vor fi alocaţi pentru salariile deputaţilor şi funcţionarilor din această instituţie. Proiectul de lege nu a obţinut aviz pozitiv din partea comisiei. Şi asta pentru că liberalii şi socialiştii au respins-o iniţiativa, iar comuniştii s-au abţinut de la vot. 

Prezentarea acestui proiect de lege a stârnit nemulţumirea deputaţilor liberali şi a celor socialişti, care au cerut ca votarea documentului să fie amânată până la votarea bugetului de stat şi a politicii bugetar-fiscale. Propunerile opoziţiei au fost ignorate.

Iniţiativa legislativă privind bugetul Parlamentului pentru 2015 a fost supusă votului, fiind susţinută de doar cinci deputaţi PLDM şi PD, număr insuficient pentru ca documentul să fie avizat. Liberalii şi socialiştii au votat împotrivă, iar comuniştii s-au abţinut. În aceste condiţii, deputaţii vor decide în plen dacă vor accepta sau nu cifra de 114 milioane de lei pentru cheltuielile Parlamentului.