Un bărbat a murit, iar trei au fost răniţi, după ce au fost loviţi de un meteorit, în India

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat a murit, iar alţi trei au fost răniţi, în statul indian Tamil Nadu, după ce ar fi fost loviţi de fragmente dintr-un meteorit, cazul fiind cercetat de oameni de ştiinţă, în contextul în care ultimul incident similar a fost acum 200 de ani, potrivit blogului ziarului Wall Street Journal.

Un obiect neidentificat a căzut sâmbătă în curtea Colegiului Tehnic din Bharathidasan, în statul Tamil Nadu (sudul Indiei).

Un şofer de autobuz a murit după ce a fost lovit de obiectul care a provocat un crater cu adâncimea de peste un metru. Alte trei persoane au fost rănite în incident.

Jayalalithaa Jayaram, premierul statului indian Tamil Nadu, a confirmat că un şofer de autobuz ar fi fost omorât de un meteorit, precizând că familia a primit despăgubiri de 100.000 rupii (1.500 de dolari).

Incidentul a fost confirmat şi de G. Baskar, directorul Colegiului Tehnic. „S-a auzit un sunet similar cu cel al unei explozii puternice. A fost un sunet anormal, auzit pe o rază de trei kilometri”, a precizat Baskar, precizând că în crater sunt fragmente de rocă având culoarea „albastru închis”.

O echipă de oameni de ştiinţă străini va analiza circumstanţele producerii incidentului. Ultimul deces cauzat de un meteorit a fost înregistrat în anul 1825, potrivit revistei şiinţifice International Comet Quarterly.

Simon Goodwin, expert în astrofizică la Universitatea Sheffield (Marea Britanie), a explicat că incidentele de acest fel sunt rare pentru că de obicei meteoriţii se dezintegrează la intrarea în atmosfera Terre ori cad în oceane sau zone izolate.

În anul 2013, un meteorit s-a dezintegrat deasupra Rusiei, rănind circa 1.200 de persoane.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...