Deşi mulţi utilizatori de iPhone şi-au schimbat în trecut butonul „Home”, care integrează senzorul de amprentă încă de la generaţia 5S, abia din iOS 9 au început să apară probleme cu telefoanele reparate în service-uri neoficiale. Utilizatorii de iPhone 6, 6 Plus şi noile modele 6S care au avut astfel de operaţiuni realizate în ultimele luni, sau care au trecut la iOS 9 de curând au rămas însă cu dispozitive imposibil de folosit şi cu un mesaj de eroare permanent. Conform Apple, această eroare este intenţionată, însă nu a fost implementată pentru a opri reparaţiile neoficiale, fiind mai degrabă vorba despre protejarea securităţii şi intimităţii utilizatorilor.

Conform Apple, începând de la iOS 9, modelele iPhone 6 sau mai noi nu mai pot accepta înlocuirea senzorului de amprentă. Fiecare buton şi panglică de conectare au coduri serial unice şi sunt ataşate permanent de respectivul dispozitiv. În momentul în care oricare dintre aceste componente sunt înlocuite cu altele noi şi nu sunt semnate de Apple, dispozitivul se blochează permanent, fără posibilitatea de a fi „reparat”. Compania a recurs la această metodă de protecţie pentru a evita posibilitatea de a înlocui butonul cu unul neoficial şi de a păcăli sistemul Touch ID. Având în vedere că foarte multe conturi, inclusiv cel bancar legat de Apple Pay, sunt protejate de acest senzor, Apple a dorit să evite frauda în cazul unui smartphone pierdut.