„Acest Forum Civic şi aceste acţiuni de protest au apărut în urma conştientizării faptului că noi locuim într-un stat capturat. Noi nu cerem nimic din ceea ce nouă nu ne aparţine. Noi cerem eliminarea controlului asupra structurilor acestui stat capturat, pentru ca statul Republica Moldova să funcţioneze în baza legii şi a Constituţiei. Şi atunci putem deja vorbi şi despre condiţiile pentru desfăşurarea alegerilor anticipate. Dar aceasta este deja următoarea etapă”, a declarat unul dintre fondatorii Platformei DA, Oazu Nantoi, la Europa Liberă.

„Acea listă conţine doar chestiunile cele mai importante. Noi am crezut că este un minimum necesar pentru ca măcar ceva să înceapă a funcţiona. Mai mult, noi am discutat, cât de realizabil este totul în decursul celor 30 de zile. Am trecut aproape prin fiecare proiect de lege, ne-am gândit, dacă deja există acel proiect”, a adăugat Lilia Caraşciuc, directorul executiv al Transparency International din Moldova.

Reprezentanţii Forumului Civic afirmă că formarea unei astfel de structuri care să unească împotriva guvernării corupte oameni cu viziuni absolut diferite a întârziat în Moldova cu 25 de ani.

„Începând cu apariţia Republicii Moldova ca stat, politicienii noştri s-au specializat în susţinerea artificială a dezbinării sociale. Cineva se autodeclară drept al doilea stat românesc, cineva spune că tu eşti moldovean şi nu român, cineva îl iubeşte pe Putin, iar cineva pleacă cu o oală umplută cu pământ la Bucureşti. Şi ei menţineau această dezbinare în societate în mod artificial. Fiecare avea propria lui treucă politică.Ei înălţau baricadele: comuniştii – anticomuniştii. Însă furau cu toţii împreună. De aceea este un precedent pozitiv, când oamenii au început un dialog indiferent de doctrinele politice declarate. Al doilea moment asupra căruia aş putea să atrag atenţia în legătură cu aceste acţiuni de protest. Ele epuizează, oameni pot să obosească”, a menţionat Oazu Nantoi.

Rezoluţia Forumului Civic conţine un set de revendicări precum modificarea cadrului legislativ în domeniul sistemului bancar şi a Codului Penal în vederea eliminării riscurilor de fraudare în continuare a băncilor şi a stopării spălării de bani, selectarea guvernatorului şi a viceguvernatorilor BNM în cadrul unui concurs jurizat internaţional, adoptarea cadrului legislativ pentru avansarea reformelor în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei, consolidarea instituţiilor de drept şi de reglementare.

În acest set de condiţii este inclusă şi revizuirea legislaţiei cu privire la partidele politice, dar şi limitarea concentrării proprietăţii mass-media prin modificarea Codului Audiovizualului cu prevederi care ar reduce numărul de licenţe pe care le poate deţine o persoană juridică la cel mult două. Participaţii la Forumul Civic cer şi înregistrarea neîntârziată a Partidului Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”.

Potrivit reprezentanţilor Forumului, singura soluţie pentru repunerea instituţiilor statului în serviciul cetăţenilor rezidă în organizarea alegerilor anticipate imediat după pregătirea condiţiilor necesare pentru un scrutin liber şi corect.