Anunţul a fost făcut de ministrul bulgar al Justiţiei, Ekaterina Zaharieva, după discuţiile avute joi la Londra cu omologul său britanic, Michael Gove. Oficiala bulgară a invitat experţi britanici să ajute la implementarea reformelor Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului din Bulgaria. Cei doi miniştri au analizat posibilităţi concrete de cooperare între Londra şi Sofia cu privire la îmbunătăţirea capacităţii instituţiilor judiciare şi la durata procedurilor de anchetă şi proces judiciar. 

Raportul MCV prezentat pe 27 ianuarie de Comisia Europeană relevă că obţinerea de rezultate concrete în combaterea corupţiei la nivel înalt şi a crimei organizate rămâne cea mai mare provocare pentru Bulgaria şi trebuie să constituie principala prioritate pentru autorităţile acestei ţări. 

Potrivit documentului, Bulgaria a întreprins în 2015 paşi importanţi pentru a pune din nou pe agendă reforma justiţiei, după o perioadă de instabilitate politică care a părut să ţină pe loc progresele. Cele două strategii naţionale privind reforma justiţiei şi lupta anticorupţie constituie o foaie de parcurs detaliată pentru acţiune, afirmă Comisia, evidenţiind că transpunerea lor în progrese concrete şi tangibile va reprezenta o provocare majoră pentru 2016. 

Raportul salută amendarea Constituţiei în luna decembrie, dar remarcă faptul că alte iniţiative s-au lovit de obstacole, îndeosebi strategia anticorupţie. Proiectul de lege care urma să instituie o nouă autoritate unificată anticorupţie a fost respins de parlament. Deşi guvernul şi-a anunţat intenţia de a propune un nou proiect, respingerea primei variante a evidenţiat lipsa de consens politic din spatele procesului de reformă, indică raportul. 

Acesta avertizează că progresele lente în combaterea marii corupţii şi a cazurilor de crimă organizată continuă să erodeze încrederea populaţiei în capacitatea autorităţilor bulgare de a face justiţie. Totodată, faptul că multe dintre recomandările din raportul MCV pe 2015 încă reclamă acţiune evidenţiază o lipsă de determinare în eforturile instituţiilor bulgare în zone-cheie ale guvernanţei judiciare. 

Comisia Europeană consideră că procesul de monitorizare prin MCV, oportunităţile oferite de fondurile europene şi angajamentul constructiv al Bruxelles-ului şi al multor state membre vor continua să furnizeze sprijin valoros eforturilor de reformă ale Bulgariei. În concluzie, Comisia îndeamnă Bulgaria să-şi accelereze progresele în implementarea recomandărilor vizând reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate.