Armata rusă întregistrează un număr crescut de semnale ce atestă faptul că forţele armate turce se pregătesc în secret să întreprindă operaţiuni pe teritoriul sirian, potrivit generalului rus. „Dacă cineva de la Ankara crede că interzicerea unui zbor de recunoaştere rus va permite să fie ascuns ceva, aceasta denotă lipsă de profesionalism”, a subliniat Konaşenkov.

Contactat de AFP, Ministerul Afacerilor Externe al Turciei a refuzat să comenteze în vreun fel acuzaţiile formulate de Rusia.

Cu toate acestea, autorităţile turce au confirmat anterior că au interzis, din raţiuni de securitate, un zbor de recunoaştere rus prevăzut să aibă loc în perioada 1-5 februarie, în cadrul Tratatului „Cer deschis”, ambele ţări fiind semnatare ale acestuia. Tratatul prevede zboruri de control pentru a monitoriza obiectivele militare, în scopul menţinerii încrederii reciproce.

Potrivit generalului Konaşenkov, ruşii trebuie de asemenea să survoleze zonele de la frontiera Siriei, precum şi aeroporturile unde sunt concentrate avioane ale NATO.

„Ministerul rus al Apărării vede în aceste acţiuni ale Turciei un precedent periculos şi o tentativă de a ascunde activităţi militare ilegale la frontiera siriană. Astfel de decizii luate de un stat membru al NATO nu contribuie în niciun caz la întărirea securităţii şi a încrederii în Europa”, a adăugat el, avertizând că acest incident nu va rămâne fără răspuns.

De asemenea, generalul a afirmat din nou că Rusia deţine dovezi incontestabile privind tiruri ale artileriei turce asupra unor localităţi siriene de lângă frontieră, în nordul provinciei Lattakia.

El a acuzat Ankara că înarmează pe la frontiera sa, sub acoperirea convoaielor umanitare, grupuri de combatanţi în regiunile siriene Alep şi Idleb.