Nume
Parola
Vizualizări: 8484
Crearea serviciului 112 discutată în cadrul unei ședințe interministeriale
Chișinău, 4 Februarie 2016 — Crearea serviciului unic integrat al apelurilor de urgență 112 a fost discutată în cadrul unei ședințe comune a conducerii Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Ministerului Sănătății și cel al Afacerilor Interne.

În cadrul ședinței, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a prezentat modelul de funcționare a serviciului unic integrat, fiind pusă la punct și modalitatea de interacțiune dintre instituțiile implicate în acest proces.

„Sarcina este ca serviciul apelurilor de urgență 112 să devină funcțional cât mai curând. În situație de criză, când timpul contează, platforma unică integrată ar exclude situații în care cetățeanul apelează unul din numerele de urgență și este redirecționat spre alte servicii. Totodată, va exista un proces deplin, care va obligă operatorul după recepționarea apelului să coordoneze acțiunile cu toate serviciile de urgență”, a declarat după ședință ministrul TIC Vasile Botnari.

Potrivit lui Vasile Botnari, în vederea asigurării bazei juridice pentru crearea serviciului 112, a fost elaborat setul de Hotărâri de Guvern, care vor fi avizate de instituțiile responsabile în regim de urgență, astfel ca să poată fi promovate în una din următoarele ședințe ale Cabinetului de miniștri. Concomitent, urmează să fie identificate sursele de finanțare pentru instituirea noului serviciu.

”Timp de aproape un an, ne-am ciocnit de neînțelegeri la nivel instituțional, care au tărăgănat acest proces. Important este că acum există înțelegere de principiu privind mecanismul de implementare al proiectului și am încrederea că, în cel mai scurt timp, serviciul va fi integrat, funcțional, iar cetățenii vor avea încredere sporită în calitatea serviciilor de urgență”, a spus la rândul său, ministrul Sănătății Ruxanda Glavan.

Totodată, Ruxanda Glavan a evidențiat că noul serviciu va permite, pe lângă o coordonare eficientă dintre cele patru servicii, o filtrare inițială a apelurilor, pentru a le exclude la maxim pe cele false.

Ministrul Afacerilor Interne, Alexndru Jizdat, a afirmat, la rândul său, că există o unitate în gândire privind pașii care trebuie întreprinși, subliniind necesitatea eliminării birocrației, care ar pune piedici implementării proiectului.

Crearea Serviciului de Urgență 112 este o prevedere a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Prin apelarea unui singur număr 112, 24 din 24 ore vor fi accesate patru servicii: de poliţie, pompieri, asistenţă medicală de urgenţă şi serviciul gaze.