Avocatul Andrei Năstase s-a adresat la Curtea Supremă de Justiţie întrucât Consiliul Superior al Magistraturii a respins solicitarea procurorului general de a permite iniţierea urmării penale pe numele judecătorilor CSJ Ion Druţă, Iulia Sîrcu şi Valentina Clevadî. Ei sunt cei care au dispus plata din bugetul de stat a unei datorii private de peste patru milioane de lei, cerere declarată ulterior „inadmisibilă” de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. CSM şi-a exprimat refuzul chiar dacă în sesizarea procurorului general era menţionat faptul că există o bănuială rezonabilă că magistraţii vizaţi au luat cu bună ştiinţă o decizie contrară legii, infracţiune pedepsită de Codul Penal. Cererea de chemare în judecată prin care avocatul solicită anularea deciziei CSM a fost acceptată de Curtea Supremă de Justiţie anul trecut. Examinarea a fost amânată însă de mai multe de ori de către judecători, care îşi declarau abţinere de la dosar. În una dintre şedinţele următoare, însă, contrar legii, completul de judecată a dispus scoaterea cererii de pe rol. Ulterior, Andrei Năstase a scris o nouă cerere prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei, iar completul de judecată urma să se pronunţe. Nu a fost însă să fie. Pentru că unii magistraţi nu au putut veni la şedinţă, aceasta a fost amânată.

Judecătorul Oleg Sternioală, vizat de avocat, nu i-a oferit acestuia o replică în cadrul şedinţei. Andrei Năstase a calificat amânarea drept o tergiversare.

Solicitat pentru o reacţie, şeful Secretariatului CSJ a declarat că instituţia nu comentează acuzaţiile lansate de avocat. La rândul său, Andrei Năstase susţine că va lupta până la capăt pentru ca CSM să fie obligat să aprobe iniţierea urmăririi penale a judecătorilor CSJ implicaţi în dosarul „Aroma Floris”.

Şedinţa de judecată a fost amânată pentru săptămâna viitoare. Amintim că CSM a respins în luna iulie solicitarea Procuraturii Generale privind cercetarea penală a celor trei magistraţi CSJ, chiar dacă, anterior, şi Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului a stabilit că Ion Druţă, Iulia Sîrcu şi Valentina Clevadî au comis nereguli, constatări pe care judecătorii vizaţi le-au respins. Tot atunci, şi trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au avut opinii separate. Avocatul Andrei Năstase este cunoscut opiniei publice prin prisma numeroaselor memorii şi plângeri adresate autorităţilor în care solicita investigarea penală a devalizărilor bugetului de stat prin intermediul sistemului judecătoresc. El a demascat nereguli în cazuri răsunătoare precum „Aroma Floris", „Norma" şi scandaloasa schemă de spălare a peste 18 miliarde de dolari din Rusia prin intermediul băncilor şi instanţelor din Moldova.