Imigranţii, originari din Siria, Afganistan, dar şi din Myanmar, încercau să ajungă în insula greacă Lesbos din provincia turcă Canakkale. 

Potrivit agenţiei Anadolu, Garda de coastă turcă a salvat 75 de imigranţi. 

Garda coastă turcă a anunţat iniţial un bilanţ de zece morţi.

Cadavrul unui bebeluş a ajuns la ţărm în apropiere de oraşul turc Ayvacik, iar ulterior a fost găsit şi trupul neînsufleţit al unui alt bebeluş.

Cercetările continuă, un număr necunoscut de migranţi fiind daţi dispăruţi. 

Această nouă dramă se adaugă celor din ultimele zile din Marea Egee, unde 24 de imigranţi, printre care zece copii, s-au înecat joi în largul insulei greceşti Samos.