O nouă forţă se naşte în fotbalul mondial? PSG ar putea avea un adversar pe măsură

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nice ar putea deveni o forţă în fotbalul mondial, după modelul PSG. Un om de afaceri britanic şi un prinţ saudit, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, au cumpărat 49% din acţiunile clubului francez.

Planuri mari pentru Nice, ocupanta locului 3 în acest moment în Ligue 1. Doi oameni foarte potenţi din punct de vedere financiar au preluat aproape jumătate din acţiuni, urmând ca în viitorul apropiat ei să deţină 80% din acţiunile grupării, a anunţat vineri preşedintele OGCN, citat de Agenţia France Presse.

„După prima etapă în care ei achiziţionează 49%”, noii acţionari vor deţine 80% din club, a afirmat, într-o conferinţă de presă, preşedintele Jean-Pierre Rivere.

„Investesc împreună cu partenerul meu (n.r. prinţul saudit). Nu doar el”, a precizat omul de afaceri britanic Edward Blackmore. El a adăugat că misteriosul partener saudit „are o locuinţă” pe Coasta de Azur.

„Prinţul a cerut să nu apară până când nu va fi acţionar majoritar”, a explicat la rândul său preşedintele.

A doua fază a preluării clubului va avea loc în iunie 2016. Rivere a anunţat că va vinde o parte din acţiunile sale şi va păstra doar 20%, însă va rămâne preşedinte. Blackmore va deveni atunci vicepreşedinte.

Sunt şanse mari în acest context să asistăm la o campanie de achiziţii impresionantă, mai ales dacă echipa va ocupa un loc care să o califice pentru preliminariile Ligii Campionilor.

4 titluri de campioană a obţinut Nice de-a lungul timpului (1951, 1952, 1956 şi 1959)


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...