01:03:09 20.04.2024
Stiri

Decizie ISTORICĂ: Paștele va fi sărbătorit în ACEEAȘI zi de către ordotocși și catolici?

Știri 29.01.2016 17:12 Vizualizări1825 Autor: Ziarul National
Decizie ISTORICĂ: Paștele va fi sărbătorit în ACEEAȘI zi de către ordotocși și catolici?


Decizie istorică pentru creștinism. Arhiepiscopul de Canterbury, liderul Bisericii Anglicane, a declarat că poartă discuţii cu Papa Francisc şi Patriarhul Tawadros al II-lea, care conduce Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria, pentru ca Paştele să fie sărbătorit în aceeaşi zi a fiecărui an, punând astfel capăt uneia dintre cele mai mari dispute dintre confesiunile creştine.

Liderul Bisericii Anglicane a anunţat, la finalul unei întâlniri cu episcopii din subordinea sa, că negociază deja cu Papa Francisc şi Tawadros al II-lea pentru fizarea Paştelui, astfel încât cea mai importantă sărbătoare creştină să nu mai aibă dată variabilă şi să fie marcată în acelaşi timp de adepţii tuturor cultelor creştine, transmite BBC.

În prezent, creştin-ortodocşii stabilesc data Paştelui în funcţie de fazele lunii, după indicaţiile lăsate în urma primului Sinod Ecumenic, în anul 325. Atunci, liderii creştinilor au stabilit ca Paştele să fie sărbătorit în funcţie de Echinocțiul de Primăvară (21 martie). Mai exact, în prima duminică după prima lună plină apărută după Echinocţiu. Dacă prima lună plină apare într-o duminică, atunci Paştele se sărbătoreşte peste o săptămână, nu în acea zi – regulă impusă la început pentru ca sărbătoarea creştinilor să nu coincidă cu Paştele iudeilor.

Arhiepiscopul de Canterbury şi-a exprimat încrederea că schimbarea va avea loc în următorii 5-10 ani, „înainte de pensionarea” sa. Dacă va fi acceptată, modificarea va fi una dintre cele mai importante pentru confesiunile creştine din ultimele sute de ani. Ideea nu este deloc una nouă. Papa Francisc a mai discutat despre posibilitatea fixării Paştelui încă de anul trecut, la o reuniune cu arhiepiscopi catolici din întreaga lume. Atunci, Papa Francisc a declarat că „trebuie să găsim o soluţie”, potrivit Catholic News Agency. Liderii cultelor creştine încearcă încă din secolul al X-lea să armonizeze data la care sărbătoresc Paştele, dar şi să o fixeze, însă fără succes.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md