23:41:34 19.04.2024
Stiri

Șase CONDIȚII de la Maia Sandu pentru guvernare. Printre acestea, PROCUROR EUROPEAN

Politică 29.01.2016 14:11 Vizualizări1732 Autor: Ziarul National
Șase CONDIȚII de la Maia Sandu pentru guvernare. Printre acestea, PROCUROR EUROPEAN


Fostul ministru al Educației, Maia Sandu, aflată în plin proces de creare a unui nou partid, a prezentat, astăzi, în cadrul Forumului Civic organizat la Chișinău, şase condiții pentru guvernare.

Maia Sandu a spus că a elaborat condițiile împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile şi acestea ar urma să fie îndeplinite „într-un termen rezonabil de 30 de zile”.

Vedeți mai jos cele șase condiții prezentate de Maia Sandu:

„1. Modificarea cadrului legislativ în domeniul sistemului bancar în vederea eliminării riscurilor de fraudare, în continuare, a băncilor și a stopării spălării de bani.
2. Selectarea Guvernatorului BNM în cadrul unui concurs jurizat internațional de guvernatori ai băncilor centrale din țările UE.
3. Adoptarea pachetului de legi privind integritatea, prezentat în ședința Guvernului din 16 iunie 2015 și respins atunci de miniștrii PD.
4. Demiterea Procurorului General și numirea unui procuror european. Demiterea șefilor structurilor de combatere a corupției - CNA, CNI; selectarea noilor conducători ai acestora în cadrul unor procese transparente și corecte, cu participarea societății civile.
5. Modificarea legislației electorale în vederea simplificării procedurii de înregistrare a partidelor politice și a finanțării lor echitabile.
6. Limitarea concentrării proprietății mass-media prin reducerea, la două, a numărului de licențe pe care le poate deține o persoană; introducerea unor restricții referitoare la cotele de piață deținute de beneficiarii licențelor de emisie; eliminarea concurenței neloiale pe piața publicității”.

„Îndeplinirea acestor condiții va testa caracterul reformator pe care pretinde că îl are actualul Guvern, susținut de o majoritate parlamentară nelegitimă. Totodată, alegerile anticipate rămân a fi necesare pentru schimbarea clasei politice, pe cale pașnică. De asemenea, am propus ca Forumul Civic să facă o solicitare către autorități, prin care o misiune din partea Consiliului Europei să fie invitată pentru a media dialogul dintre societatea civilă și guvernare”, susține Maia Sandu.

Anterior, fostul ministru al Educației a declarat, în cadrul unui interviu pentru presa de peste Prut, că alegerile anticipate în R. Moldova ar fi bine să fie organizate în toamna acestui an.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md