Şeful de la FISC şi cel al Serviciului Vamal şi-au dat demisia!

Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru şi directorul general al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, şi-au dat demisia. Ordinul cu privire la încetarea raporturilor de serviciu a celor doi a fost semnat astăzi de ministrul Finanțelor Octavian Armașu.

Totodată, Ministerul Finanţelor comunică că, în perioada următoare, urmează a fi pornită ancheta de serviciu la instituţiile nominalizate. Aceasta după ce premierul Pavel Filip a atenţionat recent asupra controalelor excesive efectuate la agenţii economici, care sunt intimidaţi şi de la care se cere mită. În special, premierul a menţionat  implicarea în aceste controale a mai multor structuri de stat cu atribuţii de control, în mod special, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi Serviciul Vamal.

Astfel, la 27 inuarie Pavel Filip a propus instituirea unui moratoriu de trei luni pentru controale la agenţii economici .De asemenea, demnitarul a cerut ca angajaţii Serviciului Fiscal şi cei de la vamă, bănuiţi de abuzuri, să fie suspendaţi din funcţie.

Premierul Pavel Filip a declarat că activitatea multor întreprinderi este afectată din cauza controalelor abuzive.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.