Actualitate

Camera mamei şi copilului din aeroportul Chişinău a fost renovată

Astfel, în spațiul destinat părinților cu bebeluși au fost instalate două mese noi pentru înfășat și trei scaune de masă pentru micuți. Mai mult, aici a fost amenajată o toaletă nouă, spațioasă și confortabilă, dotată cu lucruri necesare îngrijirii celor mici. Camera mamei și copilului este situată în sala
de plecări, etajul II și este deschisă 24/24 ore.

Totodată, o cameră a mamei și copilului a fost redeschisă și în zona comună a terminalului. Acolo au fost efectuate lucrări de renovare a interiorului, instalate piese noi de mobilier şi alte accesorii. Pentru facilitarea accesului vizitatorilor cu cărucioare, în terminal este prevăzut un ascensor.

De asemenea, pentru comoditatea pasagerilor cu copii, în sala de plecări este deschis un teren de joacă cu tobogan și multe jucării. Ziua pe teren este prezent un asistent, care supraveghează copiii și le organizează diferite activități.

Pentru a afla mai multe despre serviciile oferite în cadrul aeroportului pasagerii și vizitatorii se pot adresa la Biroul de informaţii din terminal sau
suna la numărul (+373 22) 525 111.

Compania Avia Invest, administrator AIC din 2013, continuă realizarea unui amplu plan investiţional, conform căruia portul aerian este reconstruit și modernizat. La etapa actuală au loc lucrările de extindere şi reamenajare a terminalului de pasageri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *