Comisia Europeană va prezenta astăzi noul raport din cadrul Mecanismului pentru Cooperare şi Verificare în care sunt analizate progresele României şi ale Bulgariei în justiţie şi administraţie publică.
Documentul este extrem de important pentru România în vederea eforturilor de aderare la spaţiul Schengen. De altfel, în cadrul întrevederii cu premierul de la Bucureşti, Dacian Cioloş, cancelarul german, Angela Merkel, a recunoscut progresele făcute de România în apărarea graniţelor sale. Prin urmare, de acest raport al Comisiei Europene ar putea depinde o eventuală schimbare a poziţiei Germaniei şi Olandei faţă de aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie.
Până acum, Comisia Europeană a prezentat 14 rapoarte ce vizează progresele făcute de România şi Bulgaria în domeniul combaterii corupţiei şi al reformelor din justiţie.