Un copil de doi ani s-a intoxicat cu acid acetic. Incidentul a avut loc ieri la ora 17:30, în sectorul Botanica al capitalei.
Micuţul se afla în casă fără supravegherea adulţilor în momentul în care a găsit jos o sticlă cu lichid pe care a dus-o la gură.
Acidul acetic şi-a făcut imediat efectul, provocându-i copilului arsuri chimice grave în cavitate bucală.
Medicul pediatru de urgenţă a transportat minorul la Institutul Mamei şi Copilului pentru tratament medical specializat.