Unirea Principatelor Române, cunoscută şi sub denumirea de „Mica Unire”. Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în ambele principate: la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.

În ciuda aparentei simplităţii acestei uniri, ea a reprezentat un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări, iar Cuza a avut un rol important de asemenea în acest proces, influenţând desfăşurarea lucrurilor.

Marele merit al lui Cuza a fost că a reuşit să aducă recunoaşterea internaţională a Unirii Principatelor Române şi, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern.

Noua ţară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituţie.

În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reuşit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominaţie austroungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.