Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.01.2016

Andrei Galbur s-a întâlnit cu un grup de ambasadori şi şefi ai reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale

Andrei Galbur s-a întâlnit cu un grup de ambasadori şi şefi ai reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale

Astăzi,  22 ianuarie, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur s-a întâlnit cu un grup de ambasadori şi şefi ai reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale – parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Potrivit MAEIE, în cadrul întâlnirii oficialul moldovean a prezentat o informaţie amplă cu privire la evoluţia situaţiei social-politice din Republica Moldova şi obiectivele prioritare ale guvernului condus de prim-ministrul Pavel Filip.

Vicepremierul Andrei Galbur a ţinut să sublinieze că noul guvern este ferm hotărât să  continue cursul de integrare europeană, să implementeze reformele prevăzute de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, să reia cât mai curând posibil cooperarea cu FMI, cu UE şi statele membre ale UE, cu SUA şi cu alţi parteneri strategici de dezvoltare. El a menţionat că noul cabinet de miniştri va întreprinde acţiuni concrete în vederea redresării situaţiei social-politice şi economice pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor şi a partenerilor externi de dezvoltare.

Printre priorităţile guvernului au mai fost menţionate reluarea procesului de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean, combaterea corupţiei, reformarea sistemului justiţiei, întărirea statului de drept, consolidarea democraţiei şi coeziunii sociale.

În luările lor de atitudine, şefii misiunilor diplomatice şi-au exprimat opiniile privind evoluţia situaţiei social-politice din ţară, menţionând îndeosebi responsabilitatea noului guvern în tratarea adecvată a acţiunilor de protest şi depăşirea tensiunilor din societate. O prioritate trebuie să fie şi înfăptuirea neîntârziată a reformelor instituţiilor de drept în vederea asigurării independenţei justiţiei, combaterii corupţiei, respectării valorilor democraţiei, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
 
Ambasadorii au ţinut să accentueze că noul guvern va fi apreciat în special după acţiunile concrete şi rezultatele obţinute în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă societatea moldovenească.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus